Victor Ponta, înlocuit de Ana Birchall la preşedinţia Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a OSCE

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, înlocuirea deputatului neafiliat Victor Ponta cu social-democrata Ana Birchall la preşedinţia Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a OSCE, la solicitarea PSD.
Romania TV
13 sept. 2017, 11:49
Victor Ponta, înlocuit de Ana Birchall la preşedinţia Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a OSCE

„Având în vedere prevederile art 14, alin 1 din Regulamentul Camerei Deputaţior, potrivit căruia deputaţii care au fost excluşi ori au demisionat din partid devin deputaţi neafiliaţi, coroborat cu art. 32 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor actualizată, care prevede «pierderea sprijinului politic de către deputat sau senator atrage de drept încetarea calităţii de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică», în numele grupului parlamentar al PSD vă rugăm să luaţi act de încetarea calităţii de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE a domnului deputat Victor-Viorel Ponta”, se arată în solicitarea adresată Birourilor Permanente Reunite, citat de news.ro.

Potrivit Hotărârii, la capitolul I este precizat faptul că „doamna deputat Birchall Ana, grupul parlamentar PSD, îl înlocuieşte în calitatea de membru titular şi preşedinte pe domnul deputat Victor Viorel Ponta, neafiliat”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Oficialul FRF, recomandare pentru șeful lui Dinamo: „Induce o stare de confuzie. Știu doar un bucătar cu numele ăsta!”
Capital.ro
Alertă aeriană în România, în noaptea de miercuri spre joi. A fost emis un mesaj RO-Alert după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian național
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Horoscop 20 august. Ziua în care se întoarce norocul! O zodie primește o șansă pe care nu o poate rata
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat