Victor Ponta: Mă bucur foarte, foarte mult că Adrian Năstase va fi alături de familie

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că se va întâlni în perioada următoare cu Adrian Năstase, dar după ce acesta va petrece o perioadă cu familia. Întrebat dacă fostul premier ar putea primi vreo funcţie în PSD, Ponta a spus: "Iar începeţi cu întrebările astea?"
Filip Stan
21 aug. 2014, 15:51
Victor Ponta: Mă bucur foarte, foarte mult că Adrian Năstase va fi alături de familie

„Mă bucur foarte, foarte mult că în seara asta va fi alături de familie. Am vorbit de multe ori cu Andrei şi imediat ce vom putea, ne vom întâlni”, a declarat Victor Ponta după ce a aflat de vestea eliberării din închisoare a lui Adrian Năstase.

Cât priveşte o posibilă implicare a fostului prim-ministru în campania electorală pentru prezidenţiale, Ponta le-a spus jurnaliştilor: „Lăsaţi omul în pace! Sigur că am să vorbesc cu el, dar faptul că va fi cu familia este singurul lucru pe care şi-l doreşte acum”.

Judecătorii Tribunalului Ilfov au decis joi ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat. Sentinţa este definitivă. Fostul premier va ajunge acasă în cursul acestei seri.

Instanţa a menţinut practic decizia Judecătoriei sectorului 4 şi considerentele care au stat la bază, un rol important în eliberarea fostului prim-ministru avându-l şi faptul că acesta a avut un comportament ireproşabil în închisoare, fără nici o pedeapsă, dar cu nouă recompense.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a spus că în doar câteva ore Adrian Năstase va fi eliberat întrucât sentinţa prevede „eliberarea de îndată”. Sentinţa va fi trimisă imediat la penitenciar, unde vor avea loc formalităţile administrative în acest sens.

Cazacu a spus că decizia instanţei era previzibilă. „Din punctul nostru de vedere, al avocaţilor, erau 100% şanse să fie eliberat. Analizând profesionist şi la obiect contestaţia Parchetului, aceasta nu a avut substanţă nici faptică, nici juridică. În sarcina noastră a rămas combaterea motivelor contestaţiei. S-a dat o decizie definitivă extrem de corectă”, a apreciat Cazacu.

Avocatul a precizat că pedepsele complementare primite de Năstase se menţin, inclusiv interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică atât pe durata condamnării, cât şi pentru 5 ani după. Ion Cazacu a spus că urmează să fie evaluat dacă este oportună implicarea de orice fel a clientului său în campania electorală. „Trebuie analizat acest lucru. Nu este scrisă negru pe alb această interdicţie, dar este important să nu dăm motive de discuţie”, a mai spus Cazacu.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, în 23 iulie, că Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, după contopirea pedepselor din dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă. Propunerea a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 4 de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, care a arătat că Adrian Năstase „a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar”.

Instanţa a apreciat că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Adrian Năstase şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Judecătorul a menţionat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei a fost atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei au fost îndeplinite, „astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional”.

Judecătorul a aplicat legea penală mai favorabilă, conform articolului 5 din noul Cod penal, analizând condiţiile impuse de lege pentru acordarea liberării condiţionate conform legislaţiei anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014.

În contestaţia depusă în instanţă, procurorii DNA au susţinut că Năstase nu s-a remarcat printr-un comportament deosebit, care să justifice punerea în libertate, activităţile educative desfăşurate în Penitenciarul Jilava au avut loc împreună cu alţi deţinuţi şi nu reflectă comportamentul său personal, iar la dosarul de eliberare condiţionată nu există dovezi temeinice de îndreptare a acestuia.

De cealaltă parte, avocaţii lui Năstase au declarat că fostul premier îndeplineşte toate condiţiile pentru a ieşi mai devreme din închisoare, a executat deja fracţia de o treime din condamnare, nu a fost sancţionat niciodată în penitenciar, a avut un comportament disciplinat şi a participat la 24 de dezbateri pe diferite teme şi la manifestări artistice.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul ‘Zambaccian’. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calităţii’, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Pe cine a sunat Lionel Messi imediat după ce a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 10 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină înainte de weekend
Playtech.ro
Cât timp rămâi fără permis dacă nu plătești o amendă de 500, 750 sau 1.000 de lei. Noua regulă explicată simplu
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mișcare seismică în Marea Neagră! Ce s-a întâmplat în larg, după cutremurul de azi-noapte
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Horoscop 10 iulie. Ziua care schimbă destine! O zodie primește vestea pe care o aștepta de luni întregi, iar alta trebuie să fie atentă la o decizie crucială
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?