Victor Ponta merge la consultările de la Cotroceni

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că va participa la consultările de la Palatul Cotroceni, convocate de preşedintele Klaus Iohannis.  
Ionela Marcu
08 iun. 2015, 08:38
Victor Ponta merge la consultările de la Cotroceni

Liderii partidelor parlamentare au fost invitate luni, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ca temă de consultări Strategia Națională de Apărare a Țării, însă ulterior a admis că va lua în discuţie şi situaţia 

Pentru prima oară de la instalarea lui Iohannis la Cotroceni, ar urma ca întâlnirea să aibă loc cu reprezentanţii tuturor formaţiunilor laolaltă.

CITEŞTE ŞI Procedură FULGER în Parlament în cazul Victor Ponta. Luni, ora 16.00, audieri la Comisie, marţi, VOT în plen

PNL se opune participării lui Ponta la consultările de la Cotroceni. „Victor Ponta ne amintește de Nicolae Ceaușescu: premierul nu recunoaște decât Marea Adunare a Majorității PSD. Mă întreb dacă va avea îndrăzneala să se prezinte la consultările de la Cotroceni, deși este lipsit de legitimitate„, a scris pe Facebook Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL.

Gorghiu a declarat şi duminică că PNL „nu mai recunoaște legitimitatea lui Victor Ponta ca prim ministru, cu excepția moțiunii de cenzură și discutarea în Cameră privind avizul la cererea DNA vom refuza să participăm la orice act politic care îl vizează pe Victor Ponta”.

Gorghiu a arătat că luni și marți se va discuta despre boicotarea oricăror situații la care participă Victor Ponta. „Mă întreb dacă va avea obrăznicia să se prezinte la Cotroceni sau marți la CSAT”, a spus Gorghiu, sugerându-i premierului să nu participe luni la consultările președintelui Iohannis cu liderii partidelor și formațiunilor parlamentare.

Victor Ponta este urmărit penal de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. Premierul a fost chemat vineri dimineaţă la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. La ieşirea de la DNA, Victor Ponta a declarat că a fost chemat pentru a fi informat că are calitatea de suspect în dosarul senatorului PSD Dan Şova.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că demisia lui Victor Ponta este singura posibilitate acum de a ieşi repede din această situaţie, el spunând că speră să nu se ajungă până la suspendarea premierului şi că prima opţiune, cea mai bună, este o demisie a Guvernului.

CITEŞTE ŞI Alina Gorghiu, atac DUR la Ponta: PNL nu îi mai recunoaşte legitimitatea

„Este o situatie nemaintâlnită şi care are o greutate politică deosebită. Faptul că premierul în funcţie este acuzat de fapte penale ne pune într-o situaţie, ca şi tară, care trebuie gestionată repede şi bine. Este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie premier (…) Din acest motiv, am solicitat demisia premierului. E singura posibiliate acum de a ieşi repede din această situaţie. Evident, prezumţia de nevinovăţie funcţionează, însă în politică lucrurile nu sunt aşa simple şi un politician cu funcţie înaltă acuzat de fapte penale oriunde în lume îşi dă demisia pentru a nu periclita imaginea ţării pe care o reprezintă”, a declarat Iohannis.

Întrebat despre răspunsul primit de la premier la solicitarea de a demisiona, Iohannis a afirmat că Ponta i-a spus că se va gândi la demisie şi va lua o decizie.

„Mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia-n.r.). Se va sfătui, probabil, cu colegi din partid şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia„, a spus Iohannis.

Întrebat dacă nu are totuşi soluţii legate de Ponta, preşedintele Iohannis a răspuns: „Întotdeauna se găsesc soluţii politice şi eu cred că le găsim. Demisia este soluţia optimală. În varianta cealaltă, sigur putem să discutăm, atunci când va fi cazul, despre suspendare”.

Preşedintele a mai spus că în discuţiile pe care le va avea luni, la Cotroceni, cu liderii partidelor politice, pe care i-a invitat la consultări privind Strategia de Apărare, va aborda şi această problemă.

„Eu am înţeles din comunicarea DNA că s-a cerut permisiunea pentru începerea urmaririi penale. În cazul în care această solicitare e acceptată, se intra în faza de urmărire penală, care permite anumite acţiuni din partea preşedintelui. Sper să nu ajungem până la suspendare. Prima opţiune, pe care o văd ca şi cea mai bună, este o demisie a Guvernului, care ne va pune în situaţia inedită de a avea alt guvern, dar criza nu ar fi una profundă”, a mai spus Iohannis, înainte de decizia Parlamentului în cazul solicitării DNA de avizare a urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, echipa care îi dă fiori lui Daniel Pancu: bani mulți și investiții pe termen lung în SuperLiga
Capital.ro
Fabricile NATO de armament, vulnerabile în caz de război. Lecția pe care Europa trebuie să o învețe de la Ucraina
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte