Victor Ponta, mesaj de Ramadan: Transmit cele mai bune gânduri şi urări tuturor românilor musulmani

Premierul Victor Ponta le-a transmis, joi, cu prilejul începerii Ramadanului, "cele mai bune gânduri și urări" tuturor cetățenilor români de confesiune musulmană. Prim-ministrul se află în aceste zile internat la o clinică din Istanbul, unde a suferit o operaţie la genunchi.
Iulian Tudor
18 iun. 2015, 10:10
Victor Ponta, mesaj de Ramadan: Transmit cele mai bune gânduri şi urări tuturor românilor musulmani

Premierul Victor Ponta le-a transmis urări românilor de confesiune musulmană.

Citeşte şi: Victor Ponta, susţinut pe Facebook de fani

„Pentru a marca prima zi a lunii Ramadanului, doresc să transmit cele mai bune gânduri și urări tuturor cetățenilor români de confesiune musulmană.

De comunitatea musulmană ne leagă o relație puternică de prietenie, construită pe temelia solidă a respectului reciproc. Dezvoltarea societății românești și un viitor prosper pot fi asigurate doar dacă păstrăm în inimi valorile respectului, solidarității și toleranței.

Am onoarea ca, în acest moment special, să fiu în Turcia și să mă bucur de ospitalitatea acestui popor extraordinar, de care ne leagă o relație care se dezvoltă în continuare pe toate planurile – politic, economic și cultural.

Am încredere că ne vom bucura împreună de toate realizările și vom trece cu bine peste toate încercările. La mulți ani cu prilejul începutului lunii Ramadan cea binecuvântată”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

Premierul Victor Ponta se află într-o clinică din Turcia, unde, la începutul acestei săptămâni, a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi.

În acest timp, vicepremierul Gabriel Oprea a fost desemnat să coordoneze activitatea Guvernului, pentru perioada 16-19 iunie, cât se află premierul Victor Ponta în concediu.

Liviu Dragnea a declarat că premierul Victor Ponta urmează să fie consultat, vineri, de o echipă medicală care va decide dacă poate părăsi spitalul sau trebuie să mai rămână sub observaţie. În funcţie de hotărârea medicilor privind starea de sănătate a primului-ministru, mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului va fi sau nu prelungit.

Liviu Dragnea, întors de la Istanbul, unde l-a vizitat pe Victor Ponta după operaţia la picior, a declarat că premierul a trecut printr-o operaţie foarte grea şi că va avea nevoie de 4 săptămâni de concediu medical.

Citeşte şi: Dragnea: Mandatul lui Oprea ar putea fi extins dacă medicii decid ca Victor Ponta să rămână în spital

Dacă perioada de repaus medical recomandată de medici va fi de patru săptămâni, Ponta se va putea întoarce la serviciu în 13 iulie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte