VICTOR PONTA, pe Facebook: Am discutat cu miniştrii care pleacă şi cu cei din noul Guvern. A fost o ZI TRISTĂ

Premierul Victor Ponta spune, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în cursul zilei de sâmbătă a purtat discuţii cu miniştrii care nu se vor mai regăsi în formulă restructurată a Guvernului, precum şi cu cei pe care urmează să-i propună în noul Cabinet.
Ionela Marcu
13 dec. 2014, 19:58
VICTOR PONTA, pe Facebook: Am discutat cu miniştrii care pleacă şi cu cei din noul Guvern. A fost o ZI TRISTĂ

„Azi a fost o zi dificilă, dar şi extrem de tristă pentru mine ca lider şi ca om – am vorbit cu toţi acei colegi (şi prieteni în egală măsura) miniştri care nu se vor mai regăsi în noua formulă restructurată a Guvernului! Le sunt tuturor recunoscător că au făcut parte din echipa guvernamentală într-un an atât de complicat – le apreciez calităţile, munca şi devotamentul şi sper să accepte că este doar vorba despre o regândire politica şi de acţiune administrativă (normală pentru orice Executiv dintr-o ţară democratică)! Ştiu cum se simt azi (eu am plecat şi în 2004 şi în 2009 din funcţia de ministru cu sentimentul că mai aveam atâtea de făcut) şi sper să accepte decizia mea şi să creadă în mine şi în proiectele noastre comune„, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Victor Ponta a adăugat că tot sâmbătă a purtat discuţii şi cu cei pe care îi va propune în Executivul restructurat.

Miniştrii Răzvan Nicolescu şi Florin Jianu şi-au anunţat pe Facebook PLECAREA din Guvern

‘Tot azi am discutat cu cei pe care îi propun în noul Guvern, care vor avea alături de mine în 2015-2016 responsabilitatea îndeplinirii unei Agende de acţiuni şi reforme chiar mai radicale şi dificile ca cele din anii anteriori. Eu îi consider pe toţi (cei care pleacă şi cei care vin) prietenii şi partenerii mei în proiectul important pentru România – proiect în care au crezut şi cred încă milioane de oameni!’, a conchis premierul.

Anterior postării pe Facebook, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) a declarat că în cursul zilei de duminică va avea loc o întâlnire a liderilor Coaliţiei pentru definitivarea structurii noului Cabinet restructurat. ‘Mâine (duminică – n.r.) o să ne întâlnim pentru a definitiva structura Guvernului şi persoanele pe care le vom propune’, a declarat Victor Ponta la sediul PSD, la finalul Comitetul Executiv Naţional al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate.

Aurelia Cristea, AL TREILEA MINISTRU care anunţă pe Facebook că nu va mai face parte din Guvern

La câteva ore după declaraţiile de la sediul PSD ale şefului Guvernului, miniştrii delegaţi Aurelia Cristea, Florin Jianu şi Răzvan Nicolescu şi-au anunţat pe paginile lor de Facebook retragerea din funcţii.

Ulterior, şi ministrul delegat pentru Românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a confirmat că se află pe lista remaniaţilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Noi ajutoare financiare pentru pensionari. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde