Victor Ponta: Toate pensiile vor creşte în 2014 VIDEO

Primul ministru Victor Ponta a declarat, luni seară, la România TV, că toate pensiile vor fi indexate în 2014 cu rata inflaţiei, admiţând că anterior s-a exprimat greşit când a spus că nu toate salariile şi pensiile vor fi majorate cu 3,75%. Guvernul nu a găsit însă soluţie pentru ca şi toate salariile să crească, ci se gândeşte doar la majorarea veniturilor mici.
Romania TV
28 oct. 2013, 20:36
Victor Ponta: Toate pensiile vor creşte în 2014 VIDEO

„A fost o eroare a mea. Eu mă refeream la salarii şi am spus din greşeală şi de pensii. Apoi am vorbit cu doamna Câmpeanu care mi-a spus că există o decizie a CCR din 2010 potrivit căreia pensiile nu pot fi indexate decât cu acelaşi procentaj deoarece au la bază principiul contributivităţii”, a declarat Victor Ponta.

Prim-ministrul a dat asigurări că reducerea de buget de la Ministerul Muncii nu va afecta plăţile pe care acesta trebuie să le opereze până la sfârşitul anului. „La Ministerul Muncii au fost bania alocaţi, dar neutilizaţi. Sunt bani economisiţi, precum cei economisiţi pentru că ne-am împrumutat mai ieftin de pe pieţele externe”, a precizat şeful Guvernului.

Acesta a mai spus că nu este un lucru neobişnuit ca ultima rectificare bugetară din an să fie negativă pentru mai multe ministere. „La ultima rectificare din an sunt sume care evident nu se mai pot cheltui până la sfârşitul anului. Este un lucru obişnuit la toate guvernele”,

Anterior, primul ministru Victor Ponta afirmase că salariile şi pensiile nu vor fi majorate pentru anul viitor cu acelaşi procent, ci ţintit către persoanele cu venituri mici şi anumite categorii speciale.

Guvernul anunţase anterior că există resurse bugetare pentru indexarea pensiilor cu un procent bazat pe inflaţia de anul trecut, de 3,75%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România