Victor Ponta: Traian Băsescu a promulgat bugetul. Acciza pe carburanţi se amână timp de trei luni

Victor Ponta a declarat, după o întrevedere cu Traian Băsescu, împreună cu Daniel Chiţoiu, că şeful statului va promulga legea bugetului pe 2014, cu un compromis din partea Guvernului, aceea de a amâna acciza pe carburanţi timp de trei luni.
Filip Stan
18 dec. 2013, 14:38
Victor Ponta: Traian Băsescu a promulgat bugetul. Acciza pe carburanţi se amână timp de trei luni

Victor Ponta a declarat, în şedinţa de Guvern, că preşedintele va trimite, miercuri seară, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat, iar acciza de 7 eurocenţi va fi amânată până pe 31 martie 2014.

Premierul a arătat că este vorba de un „compromis politic” care a fost discutat atât în cadrul coaliţiei, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu.

„Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să să dovedească că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aş fi cel mai fericit dacă ar fi chiar aşa”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Miercuri, înaintea şedinţei de guvern, Ponta a avut discuţii atât cu liderii PNL, cât şi cu preşedintele Băsescu, surse oficiale declarând că s-a discutat despre buget.

Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore legat de situaţia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel că a vrut să vorbească cu liderul PNL, Crin Antonescu.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Grande Craiova!”. Editorial Marius Mitran: „Știința a jucat ca pe vremea când Craioveanu era golgheterul, sufletul și liderul echipei din Bănie”
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT