Victor Ponta: USL susţine iniţiativa legislativă privind dreptul la liberă exprimare şi la libertatea presei

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că USL susţine în totalitate iniţiativa legislativă aflată în dezbatere în Senat privind garantarea dreptului de liberă exprimare şi la libertatea presei, el arătând că aceasta va fi adoptată imediat după debutul sesiunii parlamentare.
Romania TV
13 ian. 2014, 12:48
Victor Ponta: USL susţine iniţiativa legislativă privind dreptul la liberă exprimare şi la libertatea presei

„Există în Parlament o iniţiativă legislativă, la Senat, pe care USL o susţine în totalitate şi sperăm să o adoptăm imediat ce începe sesiunea referitoare la garantarea dreptului la liberă exprimare, în primul rând e vorba de presă, dar nu doar de presă. În noul Cod penal e un articol considerat de către presă în ansamblu şi de către asociaţiile internaţionale ca limitând această libertate de exprimare”, a spus Ponta, luni, după şedinţa USL.

El a precizat că USL susţine iniţiativa, iar ministrul Justiţiei va informa CE şi CSM asupra acestui lucru.

„Iniţiativa din Parlament o susţinem, evident, cu ministrul Justiţiei, informăm şi Comisia Europeană şi CSM, în aşa fel încât să nu fie considerată ca o lege care ţine cu presa împotriva Justiţiei. Cred că există interese comune şi există o practică europeană pe care o sprijinim”, a spus Ponta.

În 30 octombrie 2013, liderul deputaţilor PNL George Scutaru şi deputatul Alina Gorghiu au anunţat depunerea unei propuneri legislative care abrogă din noul Cod penal, care intră în vigoare la 1 februarie 2014, prevederea care instituia sancţiuni pentru declaraţii critice la adresa acţiunilor magistraţilor.

Iniţiativa legislativă semnată de Scutaru, Gorghiu, preşedintele PNL Crin Antonescu, dar şi cea mai mare parte a parlamentarilor PNL abrogă articolul 276 din Legea 286/2009 privind Codul penal.

Argumentele prezentate de Scutaru şi Gorghiu vizează faptul că respectivul articol ar îngrădi libertatea de exprimare garantată prin legea fundamentală şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

„Dispoziţia este de natură să îngrădească libertatea de exprimare, instituind sancţiuni pentru o serie de fapte care fac parte din demersurile jurnalistice uzuale. Rolul mass-media este acela de a culege informaţii şi de a realiza cercetări în orice domeniu şi de a transmite ulterior aceste informaţii publicului”, motivează iniţiatorii propunerii legislative.

Articolul 276 din noul Cod penal, intitulat „Presiuni asupra justiţiei”, precizează: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„Toată lumea de la Rapid voia să scape de Marian Aioani! Eu am insistat și mi-am asumat să rămână!” Marius Șumudică, dezvăluire uluitoare în direct
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce salarii oferă Umbrărescu angajaţilor săi: Condiţiile de pe şantierele ”regelui asfaltului”
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj