VIDEO George Simion, invitat în SUA de o organizaţie de extremă dreapta, taie un tort în forma Groenlandei, acoperit cu steagul american: „Trebuie întâi să scăpăm de Macron”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că liderul partidului, George Simion, a fost premiat în Statele Unite cu distincția „Republicans for National Renewal”, în cadrul unui eveniment desfășurat la Kennedy Art Center. Potrivit formațiunii politice, premiul a fost acordat pentru implicarea acestuia în combaterea cenzurii și a derapajelor antidemocratice, în contextul rolului său de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.
George Russo
21 ian. 2026, 15:44
VIDEO George Simion, invitat în SUA de o organizaţie de extremă dreapta, taie un tort în forma Groenlandei, acoperit cu steagul american:

Evenimentul a reunit mai mulți reprezentanți ai mediului politic conservator american, iar organizatorii au prezentat distincția drept o recunoaștere a eforturilor depuse de George Simion în promovarea libertății de exprimare și a alegerilor libere. După primirea premiului, liderul AUR a susținut un discurs în care a făcut referire la situația politică din România și la relația transatlantică dintre Europa și Statele Unite.

„Dragi prieteni, am fost implicat, împreună cu poporul român într-o mare bătălie pentru libertate, pentru alegeri libere și corecte și pentru democrație. Și acest premiu este pentru românii care s-au ridicat în apărarea dreptului lor de a trăi într-o democrație, la fel cum sunt Statele Unite ale Americii. (…) În fața tuturor alegerilor anulate și invalidate ne vom ridica să luptăm pentru drepturile noastre.

Vorbesc aici și primesc acest premiu și în calitate de vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Suntem cel mai pro-transatlantic partid politic din Europa, împreună cu Giorgia Meloni, cu Mateusz Morawiecki, cu Carlo Fidanza, cu Marion Maréchal.

Citeşte şi: Se schimbă regulile şi modul de organizare al alegerilor, din cauza lui Călin Georgescu. Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat DNA

Foarte multe lucruri s-au schimbat într-un singur an. Mult mai multe se vor schimba în următorii trei ani. Privim către Statele Unite cu speranță. Privim către Statele Unite ca spre un exemplu de democrație. Ne ridicăm în apărarea libertății de exprimare și a alegerilor libere și corecte”, a spus George Simion, președintele AUR, după ce i-a fost acordat premiul.

În cadrul aceleiași ceremonii, distincții similare au fost acordate și unor congresmeni americani, printre care Abe Hamadeh, Andy Ogles și Anna Luna. Aceasta din urmă a fost prezentă anterior în România, unde a susținut campania prezidențială a lui George Simion.

După ceremonia oficială, a avut loc o petrecere la care a fost servit un tort în forma insulei Groenlanda, decorat cu steagul Statelor Unite realizat din glazură. Potrivit imaginilor video apărute ulterior, tortul a fost interpretat ca o referință la declarațiile președintelui american Donald Trump privind dorința de a anexa Groenlanda, subiect care a generat tensiuni între SUA și Europa.

Premiul a fost acordat de organizația Republicans for National Renewal, descrisă de mai multe publicații americane drept o organizație conservatoare radicală de nișă. Potrivit unor investigații citate de presa din Statele Unite, liderii organizației au fost asociați cu convingeri extremiste, iar fondatorul și directorul acesteia, Shane Trejo, a fost menționat ca administrator al unor grupuri online în care au fost exprimate opinii neonaziste.

Citeşte şi: UPDATE Declaraţiile lui Călin Georgescu după primul termen al dosarului în care e acuzat de tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale: „Nicio instanţă nu poate suprima adevărul, inclusiv CSAT-ul din România”

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ceremonia de deschidere JO 2026. Flacăra olimpică, aprinsă la Cortina. Jocurile Olimpice sunt oficial deschise
Capital.ro
Statul poate lua terenul de la proprietari. Limitele clare impuse de lege. Se achită obligatoriu despăgubiri
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil