VIDEO Trupa Oasis a susținut un concert istoric, primul după 15 ani. Moment emoționant la finalul show-ului

După mai bine de 15 ani de absență și o despărțire considerată una dintre cele mai zgomotoase din istoria muzicii britanice, trupa Oasis a revenit pe scenă, spre bucuria milioanelor de fani din întreaga lume. Frații Liam și Noel Gallagher au început turneul de reunire cu un concert spectaculos susținut pe Principality Stadium din Cardiff, în fața a 70.000 de spectatori entuziasmați.
Mircea Filipescu
05 iul. 2025, 12:45
VIDEO Trupa Oasis a susținut un concert istoric, primul după 15 ani. Moment emoționant la finalul show-ului

Momentul cel mai emoționant al serii a venit spre finalul concertului, când Oasis a adus un omagiu neașteptat și profund jucătorului portughez de la Liverpool, Diogo Jota, decedat recent într-un accident rutier în Spania.

Frații Gallagher au lăsat la o parte rivalitățile fotbalistice, ei fiind cunoscuți fani Manchester City, și au transmis solidaritate fanilor lui Liverpool într-un gest plin de empatie și respect.

La finalul concertului, fraţii Gallagher au interpretat piesa Live Forever. În timpul melodiei, o fotografie a jucătorului portughez a fost afişată pe ecranul uriaş: acesta purta un tricou Liverpool pe care era inscripţionat numărul său 20. Iniţiativa a stârnit aplauzele fanilor.

Diogo Jota, în vârstă de doar 28 de ani, a murit joi împreună cu fratele său, André Silva, într-un accident de mașină în Spania.

Concertul a început cu piesa Hello, cu refrenul său simbolic „it’s good to be back”, urmată de Acquiesce – una dintre puținele melodii Oasis în care cântă ambii frați, Liam și Noel. Versurile „avem nevoie unul de celălalt” au fost primite ca o confirmare a reconcilierii mult-așteptate de fanii trupei.

Printre piesele cântate s-au numărat și hituri clasice precum Wonderwall, Don’t Look Back In Anger, Some Might Say, Supersonic, Whatever, Half The World Away și Rock ‘n’ Roll Star, fiecare întâmpinată cu entuziasm de publicul nostalgic.

Turneul de revenire al formației include patru concerte în orașul natal Manchester, precum și alte patru pe stadionul Wembley din Londra. După Marea Britanie, Oasis va ajunge și la Dublin, Irlanda, urmând să continue cu o serie de concerte în Europa și America de Nord.

Reuniunea trupei vine după ani de conflicte și tensiuni între frații Gallagher, care au culminat cu destrămarea trupei în 2009, în urma unei altercații la festivalul Rock en Seine din Paris. În ultimii ani, tonul dintre cei doi s-a mai îmblânzit, iar speranțele fanilor privind o împăcare s-au concretizat acum într-un turneu care promite să fie istoric.

Oasis, fondată în 1991 la Manchester, a dominat scena britanică a anilor ’90 cu albumele Definitely Maybe și (What’s the Story) Morning Glory?, cel din urmă devenind unul dintre cele mai bine vândute materiale discografice din istoria Marii Britanii.

Citește și: Canicula poate fi fatală animalelor de companie. Temperatura periculoasă pe timpul verii pentru câini. Când nu trebuie să ieși cu câinele afară, la plimbare

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Gică Hagi, prima reacție după anunțul momentului în fotbalul românesc: „Am făcut un pas firesc”. Exclusiv
Capital.ro
Tragedie în televiziune. Marele prezentator a murit la spital. A marcat micile ecrane timp de cinci decenii: Era o persoană unică
Playtech.ro
Amenzile de circulație, plătite prin cod QR direct la polițistul rutier. Ce presupune exact proiectul anunţat de MAI
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
După Rapid, o altă echipă din SuperLiga l-a ofertat pe Cristi Chivu pentru postul de antrenor
MediaFlux
Azi apare o nouă monedă în România. Anunțul BNR
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj