VILLARREAL-STEAUA. Laurenţiu Reghecampf: E important să marcăm, dar trebuie să fim atenţi când pierdem mingea

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua Bucureşti, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă înaintea meciului cu Villarreal din Liga Europa, că va fi un joc deschis, iar formaţia sa va încerca să obţină victoria.
Filip Stan
07 dec. 2016, 19:13
VILLARREAL-STEAUA. Laurenţiu Reghecampf: E important să marcăm, dar trebuie să fim atenţi când pierdem mingea

Pe hârtie, Villarreal era favorită, dar după disputarea mai multor meciuri s-a văzut că e o grupă foarte echilibrată. De aceea fotbalul e foarte frumos, se poate întâmpla orice. Întâlnim o echipă importantă din Spania, o echipă cu rezultate incredibile. Trebuie să fim realişti. Nu cred că trebuie să spunem lucruri pe care nu le putem realiza. Orice meci pe care îl jucăm îl abordăm la victorie, dar rămâne să demonstrăm pe teren. E un meci foarte important pentru noi. Am venit aici să câştigăm, e singura noastră şansă pentru a merge mai departe în primăvara europeană.

Va fi un joc deschis, un joc interesant. Villarreal e o echipă foarte puternică, va juca acasă şi cu siguranţă va avea aportul publicului, astfel că vom avea un meci foarte dificil. Vom încerca să jucăm pentru a câştiga meciul. E foarte important să reuşim să marcăm, dar, în acelaşi timp, trebuie să fim atenţi când pierdem mingea. Ştim calităţile jucătorilor de la Villarreal şi vreau să avem în minte şi golul pe care l-am primit la Bucureşti„, a spus Laurenţiu Reghecampf.

Citeşte şi VILLARREAL STEAUA. Brigadă de arbitri din Germania la meciul VILLARREAL – STEAUA. Peste 6.000 de români pe EL MADRIGAL

Reghecampf e convins că diferenţa va fi făcută la mijlocul terenului: „Cu siguranţă, în momentul când o echipă va face o greşeală la mijloc, acolo va fi cheia meciului. Echipa care va pierde cât mai puţine baloane va câştiga meciul. Sunt sigur că jucătorii sunt mult mai concentraţi, mai motivaţi. Nu cred că trebuie să discut în plus cu băieţii„.

Antrenorul Stelei a precizat că ştie deja echipa pe care o va trimite pe teren: „La antrenamentul de azi nu am avut nicio problemă. Popa s-a pregătit normal, iar Golubovici va trebui să joace cu mască, dacă va intra pe teren. Mai avem timp până mâine seară să ne gândim ce formulă vom folosi. Eu sper ca jucătorii care vor intra să joace bine. Ştiu echipa, normal, dar nu o spun. Nu avem ce improviza, încercăm să câştigăm un meci important şi să ne calificăm„.

Portarul Florin Niţă a declarat că speră ca Steaua să nu primească gol şi să se califice în 16-imile de finală ale Ligii Europa. „E un meci important pentru noi. Am venit să facem un meci bun şi să plecăm acasă cu o calificare. Mă gândesc în primul rând să fac ce ţine de mine, să dau ce am mai bun şi să nu iau gol. Am încredere în colegii mei din apărare că vor face un meci bun şi sperăm să nu luăm gol„, a spus Niţă.

Meciul Villarreal – Steaua, din ultima etapă a grupei L a Ligii Europa, este programat, joi, de la ora 18.00, şi va fi transmis de Pro TV.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie fără margini înainte de UTA – Dinamo. S-a aruncat de la etajul 7 și a murit
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada anilor ’90: actul esenţial pentru a fi despăgubit
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet