Viol la Palatul Elysee. Scandalul care zguduie Franţa din temelii

O procedură de informare judiciară pentru "viol" a fost deschisă pe 12 iulie după acuzaţii ale unei femei cadru militar de la Palatul Elysee împotriva altui militar, iar acesta a fost plasat sub statutul intermediar de martor asistat.
Daniel Spătaru
12 nov. 2021, 16:40
Viol la Palatul Elysee. Scandalul care zguduie Franţa din temelii

Potrivit acestei surse, „investigaţiile sunt încă în curs” şi militarul acuzat „a fost plasat” pe 12 iulie, la finalul interogatoriului său în faţa judecătorului de instrucţie, „sub statutul de martor asistat”, un statut mai puţin incriminator decât cel de inculpat. Într-un articol care dezvăluie întreaga afacere, cotidianul Liberation a indicat că faptele s-ar fi produs la sediul statului major special de la Palatul Elysee pe 1 iulie, pe marginea unei petreceri de adio pentru trei colaboratori şi după plecarea şefului statutului Emmanuel Macron, care a rostit un discurs la începutul reuniunii.

„O tânără din cadrul armatei, care a asistat la petrecerea de adio, susţine că a fost supusă la violenţe sexuale de către un bărbat, şi el tot militar” şi cu gradul de „subofiţer”. „Cei doi militari sunt detaşaţi la statul major special, lucrează zilnic împreună şi se cunosc„, potrivit cotidianului.

Femeia militar ar fi depus „în orele care au urmat” o plângere la comisariatul arondismentului al VIII-lea, adaugă Liberation.

Citeşte şi Franţa a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID. Anunţ oficial de la ministrul Sănătăţii

Ca şi în cazul Liberation, Palatul Elysee a precizat pentru AFP că nu comentează „niciodată afacerile judiciare în curs”, precizând totuşi că „imediat ce faptele au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor, au fost luate măsuri imediate: susţinerea şi consilierea victimei, detaşarea imediată, departe de Elysee, a persoanei incriminate”.

Citeşte şi Alertă în Franţa! O variantă nouă a coronavirusului, foarte diferită de cele cunoscute, a fost descoperită într-o şcoală

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Zelenski anunță că Europa va fi prezentă la masa următoarei runde de negocieri cu Moscova privind războiul. Atac rusesc asupra oraşului ucrainean Viniţa
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România