Viorel Hrebenciuc, citat ca martor în dosarul „Mită la PSD”

Judecătoria Sectorului 1 a judecat miercuri dosarul în care omul de afaceri Ioan Niculae a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu campania electorală a PSD din 2009, deputatul Viorel Hrebenciuc fiind citat cu mandat de aducere pentru a da declaraţii ca martor în acest caz, potrivit Agerpres.
Romania TV
26 iun. 2013, 09:08
Viorel Hrebenciuc, citat ca martor în dosarul

Judecătoria Sectorului 1 a decis la termenul din 15 mai al procesului citarea cu mandat de aducere, în vederea audierii, a deputatului PSD Viorel Hrebenciuc şi a patronului trustului Adevărul Holding, Cristian Burci.

Mircea Geoană a fost scutit, pe 15 mai, de amenda de 1.000 de lei stabilită de instanţă la termenul anterior, după ce preşedintele Completului de la Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea înaintată în acest sens de avocatul senatorului, care a precizat că citaţia emisă pe numele clientului său a fost trimisă pe altă adresă.

Geoană a fost audiat pe 15 mai în dosarul în care Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu au fost trimişi în judecată în legătură cu finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

„Îmi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală. Acolo am prezentat modul în care PSD îşi organiza activitatea şi campania electorală în 2009, iar modul de finanţare a campaniei electorale era în sarcina trezorierului partidului şi a celor desemnaţi de partid conform legii care reglementează activitatea partidelor”, susţinea Geoană în faţa instanţei.

El a arătat că nu a avut niciodată vreo discuţie cu Bunea Stancu în legătură cu Ioan Niculae şi că nu a avut nici întâlniri cu acesta din urmă în anul 2009.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, pe 11 ianuarie 2012, pe preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi pe omul de afaceri Ioan Niculae în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care este şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD, este acuzat de folosirea influenţei autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acţionar principal al grupului Interagro SA, este acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Gheorghe Teodorescu, acţionar al SC Insomar SRL, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
De ce cazul Reghecampf vs Craiova se va finaliza prost indiferent de verdict. Ștefan Beldie numește singurul vinovat!
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 14 octombrie. BNR a publicat cotațiile pentru principalele valute. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină
Playtech.ro
Unde a venit deja iarna în România. Zonele pentru care ANM anunță lapoviță, ninsori și strat de zăpadă
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Guvernul condus de Luca Niculescu ar putea primi votul săptămâna aceasta. Calendarul partidelor
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT