Viorica Dăncilă: ”Ciolacu a vândut partidul de când a votat guvernul Orban”

Fostul premier al PSD continuă răfuielile atât cu fostul preşedinte, cât şi cu actualul lider al PSD, pe care îi acuză de trădare.
Filip Stan
28 ian. 2021, 19:01
Viorica Dăncilă: ”Ciolacu a vândut partidul de când a votat guvernul Orban

Fostul premier Viorica Dăncilă îl acuză pe Marcel Ciolacu în cartea-interviu ”Partea ei de adevăr” că a vândut partidul de când a votat Guvernul Orban, iar despre Paul Stănescu afirmă că este laş.

“Eu nu am vrut să conduc partidul singură. Dacă ar fi fost aşa, nu aş fi numit lideri în funcţii importante. Nu l-aş fi adus pe Paul Stănescu din nou preşedinte executiv. (…) Ei erau în genunchi în faţa lui Dragnea şi Viorica Dăncilă i-a ridicat în picioare. Da, Liviu Dragnea a făcut rău partidului, dar şi actuala conducere periclitează partidul prin modul duplicitar de a acţiona”, afirmă Viorica Dăncilă în cartea-interviu intitulată „Partea ei de adevăr”, potrivit unui fragment prezentat pe pagina de Facebook a Insider Politic.

Fostul premier îl numeşte laş pe Paul Stănescu, despre care afirmă că a fost unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Liviu Dragnea.

”Paul Stănescu este unul dintre aceşti laşi. Stănescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Liviu Dragnea”, spune Dăncilă.
Ea îl acuză pe actualul lider PSD Marcel Ciolacu că a vândut partidul de când a votat Guvernul Orban.
”Ciolacu a vândut partidul de când a votat guvernul Orban şi a jucat acel teatru. Măcar dacă o făcea inteligent!”, susţine fostul premier.

Fostul premier Viorica Dăncilă a anunţat în 18 ianuarie că va lansa o carte-interviu, deoarece sunt lucruri care trebuie spuse, întrucât „PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr şi pe analiza obiectivă a problemelor trecutului”.

”Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relaţia cu Liviu Dragnea, dar şi despre campaniile electorale din 2019 şi colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD. Am fost şi rămân social-democrată şi un om de echipă, iar acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală. Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr şi pe analiza obiectivă a problemelor trecutului. Revin cu detalii, urmează momente interesante”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

În urmă cu o săptămână, într-o emisiune, Dăncilă a afirmat că Marcel Ciolacu, Paul Stănescu au vrut să preia şefia partidului şi au procedat la fel ca Liviu Dragnea pe care îl acuzau că a dat jos două guverne. În opinia sa, a fost o trădare a PSD la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conducea.

Viorica Dăncilă îl atacă pe Marcel Ciolacu în scandalul otrăvirii Doinei Pană: „M-aş fi aşteptat ca liderii PSD să transmită un mesaj, dar Marcel Ciolacu nu a primit permisiune de la liberali”
„Categoric da. Eu nu pot să acuz nici PNL, nici USR, nici Preşedintele României, pentru că trădarea a fost în PSD. Înainte am avut toate asigurările de la Marcel Ciolacu că moţiunea nu va trece. Ba chiar am un tabel pe telefon cu calculele făcute de Marcel Ciolacu că vom aveam minimum 241 de voturi şi moţiunea nu va trece. Cu o zi înainte, mi-a garantat cu acest tabel că moţiunea nu va trece. Am discutat cu liderul grupului PSD din Senat, mi-a garantat că nu există nicio fisură, că nu există nicio problemă legată de moţiune. În timpul moţiunii mi-am dat seama că am fost trădată din PSD. pe lângă Marcel Ciolacu a dirijat totul, alături de Alfred Simonis. Categoric da, au fost îndemnaţi să voteze moţiunea. Paul Stănescu exact cu o zi înainte de moţiunea de cenzură i-a spus unui deputat de Olt că nu se va mai regăsi pe liste. (…) Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Dragoş Benea de la Bacău, Marian Oprişan, oameni care au venit la mine după moţiunea de cenzură şi mi-au cerut să îmi dau demisia, pentru ca un grup de persoane să conducă partidul”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată dacă, în opinia ei, a fost o trădare a PSD la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conducea.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a respins atunci acuzaţiile şi a afirmat că ”oricâtă frustrare ai avea, oricâtă supărare ai avea nu poţi să inventezi altă matematică decât cea existentă”. Ciolacu afirma că voturile de la moţiune erau cele pe are le mai avea PSD în Parlament în acel moment, pe fondul unei emoţii colective, legate de faptul că preşedintele Klaus Iohannis câştigase alegerile cu peste 60 de procente. ”Cunosc alt adevăr”, a precizat Ciolacu, referindu-se la declaraţiile Vioricăi Dăncilă.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Fanii olteni l-au făcut praf pe Aurică Țicleanu și i-au bătut obrazul fostei glorii: „Ai uitat ce spuneai când ai fost la Leipzig cu Universitatea Craiova acum opt ani în Europa?“
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Lista companiilor de stat unde se fac angajări și cresc salariile în 2026. Sunt peste 1.200 de posturi vacante
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum va fi vremea sâmbătă, 16 mai: Meteorologii anunță temperaturi de vară, însă unele zone nu scapă de furtuni și grindină
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Situație la limită în Survivor 2026. Concurenții au parte de o provocare în premieră în acest sezon
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi