Viorica Dăncilă, despre următorul candidat: Vreau să am prima dată o discuţie cu doamna preşedinte a Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că va discuta cu preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe tema comisarului european din partea României, înainte de a face o nouă propunere. Cu doar câteva ore mai devreme, ea spunea că subiectul se va decide în şedinţa CEx, însă ulterior s-a răzgândit.
Ionela Marcu
01 oct. 2019, 13:09
Viorica Dăncilă, despre următorul candidat: Vreau să am prima dată o discuţie cu doamna preşedinte a Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă a spus marţi după-masă, înainte de CEx, că nu se va discuta despre comisarul european.

”Credeţi că trebuie să avem numai un singur punct pe ordinea de zi? Este foarte important pentru noi comisarul european, dar vreau să am prima dată o discuţie cu doamna preşedinte a Comisiei Europene, avem şi alte probleme de discutat, avem şi alte puncte, vine moţiunea de cenzură, trebuie să discutăm, avem de aprobat Biroul Judeţean pentru Cluj, avem de aprobat mandatarul financiar, sunt mai multe probleme de discutat. Mi se pare normal ca pentru o organizaţie de partid să ai întâlniri regulate în care poţi să discuţi problemele importante”, a declarat, marţi, Viorica Dăncilă.

Cu doar câteva ore mai devreme, la Ploieşti, premierul anunţa că tema candidatului se va tranşa marţi în CEx.

„N-am avut încă opţiunea creată în Comitetul Executiv Naţional, vom vedea, vom avea o discuţie. Trebuie să ne uităm şi la portofoliu, să ne uităm şi la susţinerea colegilor. Vorbim de Transporturi şi mobilitate militară, deci un portofoliu foarte important. Vedem ce vom hotărî în cadrul Comitetului Executiv de astăzi”, declara Viorica Dăncilă marţi dimineaţă.

Subiectul comisarului european era trecut inclusiv pe ordinea de zi a şedinţei CEx de marţi.

Preşedintele PSD mai spune că încă nu a fost stabilit candidatul care va fi propus.

”Am văzut pe surse tot felul de candidaţi, nu avem încă un candidat. Trebuie să discut întâi cu doamna preşedinte. Pentru mine, în primul rând, este important profilul candidatului, să fie o persoană care să aibă credibilitate, o persoană cu multă experienţă, o persoană care să aibă încredere şi să genereze încredere. Vă referiţi prea mult la nume şi uităm care trebuie să fie profilul candidatului. Vom discuta după ce discut cu doamna preşedinte, atunci vă voi spune”, a mai afirmat premierul.

Întrebată dacă va propune o femeie sau un bărbat, Dăncilă a spus: ”Astăzi voi discuta cu doamna preşedinte. Dacă este nevoie vom propune şi o femeie şi un bărbat, voi face mai multe propuneri. PSD are destui oameni competenţi care pot fi comisari europeni”.

Viorica Dăncilă a mai ţinut să precizeze că nu va merge miercuri la Cotroceni, unde a fost invitată de preşedintele Klaus Iohannis pentru consultări în privinţa noii propuneri de comisar european din partea României. Cu toate acestea, surse citate de Digi24.ro afirmă că Ursula von der Leyen i-ar fi cerut Vioricăi Dăncilă să se consulte cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă. Preşedintele PSD a infirmat: „Nu, nu mi-a cerut aşa ceva”.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, anunţ de ultimă oră despre candidatul României pentru postul de comisar european

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum se bagă, de fapt, Gigi Becali peste antrenorii de la FCSB. Mihai Pintilii a explicat, pas cu pas, metoda miliardarului. „Cu Elias vorbea prin mine, pentru că nea Gigi nu vorbește engleză”
Capital.ro
Cât durează un trend pe TikTok și Instagram și ce îl face să devină viral
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte