Viorica Dăncilă: Un obiectiv al Guvernului este de a reduce decalajele dintre urban şi rural cu 15% până în 2020

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că unul din obiectivele Guvernului este acela de a reduce decalajele dintre mediul urban şi mediul rural cu cel puţin 15% până în 2020.
Romania TV
19 feb. 2018, 11:24
Viorica Dăncilă: Un obiectiv al Guvernului este de a reduce decalajele dintre urban şi rural cu 15% până în 2020

„(…)Unul din principalele mele obiective, conform programului de guvernare, este acela de a reduce decalajele dintre mediul urban şi mediul rural cu cel puţin 15% până în 2020. Ştiu că nu este timp pentru felicitări şi, din acest motiv, astăzi, am venit însoţită de o echipă de miniştri pentru a prelua din dialogul cu dumneavoastră problemele pe care le întâmpinaţi. Misiunea mea, aşa cum am afirmat în plenul Parlamentului, când guvernul pe care îl conduc a primit votul de învestitură, este ca în 2020 România să urce în prima jumătate a clasamentului celor mai puternice economii din Uniunea Europeană, astfel încât tinerii să nu mai plece din România, iar cei care deja au plecat să îşi dorească să se întoarcă acasă”, a declarat luni Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.

Premierul a menţionat că pentru realizarea obiectivului are în vedere trei direcţii principale: creşterea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, continuarea creşterii veniturilor populaţiei, reformarea administraţiei şi reducerea birocraţiei.

„Guvernul PSD – ALDE a reuşit în anul 2017 să iniţieze şi să finalizeze a doua etapă a celui mai important program destinat infrastructurii publice de la nivelul autorităţilor locale, PNDL 2, cu suma de 30 de miliarde lei. Viabilitatea programului PNDL 1, introdus de Ministerul Dezvoltării de la acea vreme, de domnul Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat şi de aceea vorbim de PNDL 2 ca despre un program de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Peste 80% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 este îndreptată către comune, pentru că am vrut să demonstrăm că modernizarea satului românesc nu mai reprezintă o frază la nivel declarativ, ci o măsură concretă şi pusă în practică. Astfel, în anul 2017 au fost emise pentru PDNL 2 ordinele de finanţare a peste 6.800 de obiective, în valoare de aproximativ 30 miliarde lei, din care la nivelul comunelor sunt 5.431 obiective, în valoare de aproximativ 20,6 miliarde de lei”, a spus Viorica Dăncilă.

În context, ea s-a referit şi la fondurile europene alocate pentru dezvoltarea rurală.

„În actualul exerciţiu financiar, PNDR a alocat 8,1 miliarde euro, din care am reuşit să atragem până în prezent 2,7 miliarde euro, reprezentând 32% din total”, a spus Dăncilă.

Premierul a menţionat ca o altă prioritate a mandatului său „corelarea surselor de finanţare concomitent cu măsurile de creştere a autonomiei financiare a autorităţilor locale”.

„Având experienţa de fost consilier local, dar şi de consilier judeţean, sunt familiarizată cu activitatea administraţiilor locale şi de aceea am înţeles şi nemulţumirea UAT-urilor cu privire la regulile impuse în anul 2018, în special cele referitoare la luarea în calcul la stabilirea sumelor defalcate a excedentului bugetar înregistrat la 31.12.2016. Împreună cu viceprim-ministrul Paul Stănescu şi cu ministrul Eugen Teodorovici voi urmări implementarea măsurilor înscrise în Legea bugetului pe anul 2018, respectiv regularizarea sumelor de echilibrare pentru fiecare UAT, în conformitate cu execuţia bugetară de la 31.12.2017. Altfel spus, ne vom asigura că veniturile anului 2018 nu vor fi sub nivelul celor din 2017. Mai mult, în perioada următoare vom introduce posibilitatea utilizării excedentului bugetar şi pentru finanţarea cheltuielilor de personal – plata arieratelor, a corecţiilor financiare sau a sentinţelor judecătoreşti definitive”, a declarat premierul.

Pe de altă parte, Dăncilă a adresat rugămintea primarilor de comune să trateze cu responsabilitate cheltuirea bugetelor avute la dispoziţie.

„După cum bine ştiţi, Legea salarizării unitare, Legea 153/2017, a permis autorităţilor locale să-şi stabilească salariile, în baza unui regulament adoptat de Consiliul Local, singura limită impusă fiind ca niciun salariu al unui funcţionar public să nu depăşească nivelul salariului viceprimarului. În acelaşi timp, ştim cu toţii că legea responsabilităţii fiscale impune încadrarea în limitele bugetare. Consider, aşadar, că fiecare trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi în acest sens cheltuielile de personal trebuie să fie încadrate în limitele generate de capacitatea proprie a fiecărei colectivităţi de a le finanţa”, a mai declarat premierul.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Gigi Becali, verdict clar despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan: „Sunt prieten cu el, dar nu se compară”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți