Virgin Galactic face un nou pas către turismul spaţial, după un zbor de test realizat cu succes

Un avion spaţial al Virgin Galactic a zburat joi spre frontiera cu spaţiul, revenind în condiţii de siguranţă în deşertul californian, ultima etapă dintr-o serie de teste dificile, desfăşurate pe parcursul mai multor ani, de compania care speră să realizeze primul zbor comercial cu pasageri al SUA în spaţiu după sistarea programului spaţial american în 2011, potrivit Reuters, scrie Agerpres.
Romania TV
13 dec. 2018, 18:31
Virgin Galactic face un nou pas către turismul spaţial, după un zbor de test realizat cu succes

Zborul de test prefigurează o nouă eră a turismului spaţial, care ar putea demara chiar din 2019, domeniu în care Virgin Galactic, compania miliardarului Richard Branson, concurează cu Blue Origin, deţinută de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, pentru întâietatea serviciilor de zboruri suborbitale destinate turiştilor cu dare de mână.

Avionul cargo al Virgin cu fuselaj dublu care a transportat vehiculul spaţial pentru pasageri SpaceShipTwo a decolat la puţin timp după ora locală 7 a.m. (10 a.m. ET) de pe aerodromul din Mojave, la circa 145 de km nord de Los Angeles.

Richard Branson a asistat la decolarea din deşertul californian alături de sute de spectatori. După ce avionul a depăşit altitudinea de 50 de mile (80 de km), Branson, cu ochii în lacrimi, a dat mâna şi s-a îmbrăţişat cu spectatorii. Avionul a reintrat în atmosfera terestră la o viteză de 2,5 ori mai mare decât cea a sunetului şi a aterizat câteva minute mai târziu.

„Astăzi am arătat că Virgin Galactic poate face spaţiul accesibil lumii”, a spus Branson, adăugând că speră la un zbor comercial cu pasageri, printre care se va număra şi el, până în martie 2019.

Avionul cargo a tractat racheta de pasageri SpaceShipTwo la o altitudine de 13,7 km după care a eliberat-o. Câteva secunde mai târziu, SpaceShipTwo a pornit motorul care a propulsat-o la peste 82 de km deasupra Terrei, altitudine suficient de mare pentru ca piloţii, Mark Stucky şi Frederick Sturckow, să experimenteze starea de imponderabilitate şi să admire linia orizontului.

Cel mai recent zbor de test realizat de Virgin vine la patru ani după ce racheta originală SpaceShipTwo s-a prăbuşit, copilotul a murit, iar pilotul a fost grav rănit, incident care a încetinit planurile Virgin Galactic, filiala americană a companiei cu sediul la Londra, Virgin Group.

”Am avut parte de provocări, iar pentru că am ajuns în sfârşit la punctul la care suntem cel puţin la nivelul altitudinii spaţiale este o realizare importantă pentru echipa noastră”, le-a spus miercuri reporterilor George Whitesides, directorul executiv al Virgin Galactic, cu ocazia unei vizite la infrastructura din Mojave, unde tehnicienii inspectau avionul înainte de zbor.

Zborul de test de joi a avut la bord doi piloţi, patru încărcături NASA şi un manechin pe nume Annie pe post de pasager. Peste 600 de persoane au plătit sau au depus un avans pentru a-şi rezerva un zbor suborbital la bordul avionului Virgin, inclusiv Leonardo DiCaprio şi Justin Bieber. Preţul unei călătorii de 90 de minute este de 250.000 de dolari.

Călătoriile scurte în spaţiu prevăzute a fi realizate la bordul New Shepard, racheta companiei Blue Origin, sunt estimate la o valoare cuprinsă între 200.000 şi 300.000 de dolari pentru început, a relatat Reuters în luna iulie. Biletele vor fi scoase la vânzare înaintea lansării comerciale şi a primelor zboruri de test preconizate să demareze în 2019.

Şi alte companii au în plan rachete pentru transportul pasagerilor, printre care Boeing Co, SpaceX a lui Elon Musk şi Stratolaunch, a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, decedat anul acesta. 

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Miodrag Belodedici a dezvăluit ultima convorbire cu Emeric Ienei: „Avea probleme. E una dintre cele mai triste zile din istoria Stelei”. Exclusiv
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
„Dacă sunt singurul copil, fraţii şi părinţii defunctului au dreptul la moştenire?”. Legea succesorală
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
”Când vedeți că se sting legendele Stelei, vă pare rău de războiul cu ele?”. Gigi Becali a dat cărțile pe față după moartea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Cadou 1000 de euro pentru români! Banii vin în 2026
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai