Viscolul şi ninsoarea îngreunează traficul aerian: Cursa Milano-Suceava nu a putut ateriza, iar la Cluj şapte curse au întârzieri

Şapte curse aeriene interne şi internaţionale operate de pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au, duminică, întârzieri cuprinse între câteva zeci de minute şi patru ore, deoarece îndepărtarea gheţii care s-a depus pe avioane este încetinită de vânt. Pe aeroportul din Suceava, din cauza vântului foarte puternic, avionul care venea de la Milano n-a putut ateriza.
Iulian Tudor
13 nov. 2016, 12:32
Viscolul şi ninsoarea îngreunează traficul aerian: Cursa Milano-Suceava nu a putut ateriza, iar la Cluj şapte curse au întârzieri

Cursa Milano-Suceava nu a putut ateriza, duminică, pe aeroportul Suceava din cauza vântului foarte puternic, iar după ce a survolat circa o jumătate de oră aeroportul, în speranţa diminuării vântului, a plecat spre Iaşi, potrivit Mediafax.

Directorul aeroportului din Suceava, Ioan Măriuţa, a declarat că vântul suflă în zona aeroportului cu rafale de 80 de kilometri pe oră, motiv pentru care piloţii cursei Milano-Suceava nu au putut ateriza. Măriuţa a afirmat că avionul „a stat în holding” mai mult de jumătate de oră, în speranţa că vântul va scădea în intensitate. În cele din urmă, cursa a plecat spre Iaşi, unde vântul nu bate atât de puternic.

Cluj: Şapte curse aeriene interne şi internaţionale au întârzieri din cauza gheţii depuse pe avioane

Directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că s-au folosit cantităţi mai mari de lichid de degivrare decât de obicei pentru îndepărtarea gheţii care s-a depus pe avioane, însă vântul întârzie operaţiunea.

”Şapte curse interne şi internaţionale operate de pe aeroportul clujean au întârzieri din cauza degivrării, a gheţii depuse pe avioane. S-a intervenit pentru îndepărtarea gheţii şi s-au folosit cantităţi mai mari de lichid de degivrare decât cele folosite în mod normal. Şi vântul puternic a îngreunat operaţiunile de degivrare. Avem cantităţi suficiente de lichid de degivrare şi material pentru deszăpezirea pistei. Nu au fost probleme cu zăpada pe pista aeroportului, dar suntem pregătiţi. Important este să fie asigurate condiţiile de siguranţă”, a spus David Ciceo, potrivit Mediafax.

Acesta a precizat că întârzierile ar putea afecta zborurile pe toată durata zilei de duminică.

Potrivit site-ului Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, întârzierile curselor sunt cuprinse între câteva zeci de minute şi patru ore.

Citeşte şi: NINGE în mai multe judeţe din ţară. Traficul rutier, îngreunat pe drumurile naţionale, inclusiv pe A3. Harta stratului de zăpadă VIDEO

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT