Vitalie Proca a fost audiat la Moscova de un departament subordonat lui Putin

Vitalie Proca a fost audiat la Moscova, în prezenţa unei echipe de anchetatori români, de către reprezentanţii Departamentului Anchetă, subordonat preşedintelui Vladimir Putin, care i-au adus la cunoştinţă inclusiv drepturile şi acuzaţiile formulate pe numele său, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.
Romania TV
19 aug. 2013, 10:49
Vitalie Proca a fost audiat la Moscova de un departament subordonat lui Putin

Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat luni că, în perioada 12-16 august, o echipă de anchetatori români, formată dintr-un procuror criminalist şi doi ofiţeri ai Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, a mers la Moscova pentru efectuarea actelor procedurale dispuse prin comisie rogatorie în cazul lui Vitalie Proca, cercetat pentru atacul armat care a avut loc în 26 noiembrie 2012, în cartierul Vitan.

„Anchetatorii români, printr-o colaborare eficientă realizată cu Procuratura Generală a Federaţiei Ruse şi cu Departamentul Anchete al Federaţiei Ruse, au participat la efectuarea tuturor activităţilor stabilite iniţial în comisia rogatorie. Activităţile procurorului şi poliţiştilor români au beneficiat şi de sprijinul Ambasadei României în Federaţia Rusă”, a precizat sursa citată, într-un comunicat de presă.

În acest dosar au fost deja trimişi în judecată fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu, fiind acuzaţi că l-au plătit pe Vitalie Proca să îl ucidă pe Dumitru „Puiu” Mironescu”, pentru a se răzbuna pe acesta.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, cetăţeanul moldovean Vitalie Proca a fost audiat de o echipă a Departamentului Anchetă, structură subordonată Administraţiei Prezidenţiale din Rusia, iar delegaţia venită din România doar a asistat la interogatoriu, aşa cum cer procedurile în astfel de situaţii.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, Corina Paraschivescu, a precizat, că Vitalie Proca a fost chestionat în legătură cu tentativa de omor din toamna anului trecut şi i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi acuzaţiile.

Corina Paraschivescu a mai spus că lui Proca i-au fost prelevate şi probe ADN, în condiţiile în care, până acum, anchetatorii au putut face comparaţii cu profilele genetice existente în bazele de date doar în baza probelor biologice prelevate de la mama acestuia.

Pe de altă parte, recursul formulat de Vitalie Proca împotriva deciziei de extrădare din Rusă a fost respins şi, după redactarea hotărârii de către instanţă, acesta va fi predat autorităţilor române.

În dosarul privind atacul armat din cartierul Vitan din Capitală, procurorii Parchetului Tribunalul Bucureşti i-au trimis în judecată, la 1 august, în stare de arest preventiv, pe Anton-Bogdan şi Nicolae-Răzvan Mararu, ambii acuzaţi de instigare la tentativă de omor calificat şi instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Bogdan şi Răzvan Mararu sunt în arest preventiv din 13 februarie, fiind acuzaţi că, în toamna anului trecut, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru „Puiu” Mironescu, pentru a se răzbuna.

Totodată, procurorii continuă cercetările, într-un dosar separat, faţă de Vitalie Proca şi Ion Druţă, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă.

În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împuşcat în cap şi în piept, cu un automat Kalaşnikov şi un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în 17 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Proca a fost prins în 6 februarie, la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul Bucureşti. Acesta era căutat şi de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunţov, pe care l-a împuşcat, de şase ori, la Londra, cu o armă semiautomată. În 11 iunie, Interpol Moscova anunţa Poliţia Română că a fost admisă solicitarea de extrădare în România a lui Vitalie Proca.

În 5 iulie, procurorii au extins cercetările în cazul atacului armat din cartierul Vitan, dispunând începerea urmăririi penale şi în cazul lui Ion Druţă, zis „Vanea”, cetăţean moldovean, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi complicitate la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Ion Druţă este acuzat că, la cererea fraţilor Mararu, l-a angajat pe Vitalie Proca pentru uciderea lui Dumitru „Puiu” Mironescu, l-a adus în România şi i-a transmis informaţiile pentru executarea faptei.

În 6 iulie, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ion Druţă, la solicitarea procurorilor. Totodată, instanţa a emis pentru Ion Druţă un mandat european de arestare şi un mandat de urmărire internaţională. Ion Druţă a fost prins în 12 iulie, în Republica Moldova, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

Anchetatorii au stabilit că, în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan şi Răzvan Mararu, prin intermediul lui Ion Druţă, l-au angajat pe Vitalie Proca, cetăţean moldovean, „asasin profesionist”, pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu.

Ion Druţă a mers în localitatea Roznov, în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2012, la domiciliul lui Răzvan Mararu, unde acesta şi fratele lui Bogdan i-au spus că vor să angajeze un asasin plătit pentru uciderea lui Dumitru Mironescu. Ulterior, Răzvan Mararu a păstrat legătura telefonic cu Ion Druţă, susţin anchetatorii.

În urma discuţiilor cu fraţii Mararu, Ion Druţă i-a facilitat lui Vitalie Proca obţinerea vizei de şedere în România, invitaţia necesară obţinerii acestei vize fiind făcută de către martorul P.I., un apropiat al lui Druţă. Proca a intrat în România la 14 noiembrie 2012, prin vama Sculeni, judeţul Iaşi, au precizat procurorii.

În 16 noiembrie 2012, Druţă s-a întors în Republica Moldova, de unde a asigurat comunicarea dintre fraţii Mararu şi Proca.

După plecarea lui Ion Druţă, Proca l-a confundat pe Dumitru Mironescu cu Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012, în zona imobilului acestuia, din strada Ion Morţun, Sector 3.

„Ulterior, în seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca Audi A6, de culoare gri metalizat, cu nr. de înmatriculare CC 2756 PB, inc. Proca Vitalie a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK74, asupra părţii vătămate I.M.N.R. – care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E, cu nr. de înmatriculare B-811-MIR în parcarea de reşedinţă – după care, observând că aceasta nu a decedat, a coborât din autoturism şi, folosind pistolul Makarov calibrul 9 mm pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată şi a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta şi parbriz. Apoi a aruncat armele folosite la locul atacului, s-a urcat în autoturismul cu care venise şi a fugit de la faţa locului”, potrivit procurorilor.

În 27 noiembrie 2012, Vitalie Proca a plecat din Bucureşti spre Iaşi cu un microbuz de transport public, iar pe 2 decembrie a ieşit din România, prin vama Sculeni.

În urma atacului armat din 26 noiembrie 2012, din cartierul Vitan din Capitală, comandat de fraţii Mararu, Puiu Mironescu a plănuit un atentat, pentru a-l ucide pe Bogdan Mararu. Astfel, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în jurul orelor 02.20, la comanda lui Mironescu, mai multe persoane au amplasat un dispozitivul exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.

Dumitru „Puiu” Mironescu a fost acuzat că a comandat asasinarea lui Bogdan Mararu, fiind trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de cinci persoane care în noaptea de 10 spre 11 ianuarie au pus un dispozitiv exploziv sub maşina lui Mararu.

În 14 noiembrie 2010, fratele lui Bogdan şi Răzvan Mararu, Gheorghiţă, lider al lumii interlope nemţene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Planta care provoacă arsuri grave și bășici. Puțini români știu cât de periculos poate să fie contactul cu ea
Capital.ro
Putin este furios. Scandalul care a detonat Kremlinul. A filmat totul și a postat online
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Cojo, mesaje dure despre droguri și violență, pe scena „Beach, Please!”. „Băieți, ceea ce urmează nu e un atac la adresa voastră”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Scandal la Kremlin. Apropiat al lui Putin, cu amanta într-un avion militar
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Cutremur în această după-amiază, în România! Care a fost magnitudinea seismului
Cancan.ro
ALERTĂ la 40 de km de granița cu România! Patru oameni au murit: 'Ne-am ascuns! A fost tragic'
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Putin a dat ordin. Cutremur la nivel mondial: Soarta Rusiei depinde de un singur lucru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Ce se întâmplă dacă mănânci cireșe cu viermi. Explicațiile specialistilor
MediaFlux
Nicușor Dan a confirmat! Decizie privind noile măsuri! Totul se întâmplă luni!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Povestea trenului nazist plin cu comori. Se crede că a fost ascuns în pământ