Viviane Reding: Comisia Europeană crede că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen

Comisia Europeană consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, dar decizia aparţine statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă vicepreşedintele CE Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie.
Romania TV
10 dec. 2013, 15:54
Viviane Reding: Comisia Europeană crede că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen

Viviane Reding a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat ziarului iranian Tehran Times. Tema principală a interviului a fost „libertatea presei – o necesitate pentru democraţii”, însă Reding a făcut o scurtă referire şi la extinderea Spaţiului de liberă circulaţie Schengen.

„În privinţa Spaţiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparţine statelor membre. Comisia Europeană consideră că atât Bulgaria, cât şi România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen„, a spus comisarul UE.

În ceea ce priveşte libertatea presei, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie a subliniat că toate statele democratice au nevoie de o presă liberă, explicând că instituţiile media reprezintă o necesitate pentru toate statele membre UE.

Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiţii favorabile, a anunţat săptămâna trecută Preşedinţia lituaniană a Consiliului Uniunii Europene.

România şi Bulgaria au prezentat la Consiliul JAI a declaraţie politică în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea luării unei decizii privind aderarea la Schengen şi susţin că nu există niciun motiv juridic sau concret pentru o nouă amânare. România şi Bulgaria îşi exprimă „dezamăgirea faţă de imposibilitatea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea la Spaţiul Schengen la acest moment şi au reiterat că au îndeplinit toate criteriile de aderare conform acquis-ului Schengen, fapt recunoscut de către toate statele membre şi stipulat în mod repetat în Concluzii ale Consiliului UE şi ale Consiliului European, precum şi în rezoluţiile Parlamentului European pe acest subiect”, potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe.

Surse din cadrul Preşedinţiei lituaniene a UE au declarat săptămâna trecută că „oficiali din România şi Bulgaria au avut consultări cu state membre care în mod tradiţional s-au opus aderării în trecut”. La solicitarea MEDIAFAX, Ambasada olandeză la Bucureşti a precizat că poziţia Olandei faţă de aderarea celor două ţări la Schengen nu s-a schimbat în ultimul timp. „Nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Olandei”, a comunicat misiunea diplomatică, reamintind că Guvernul de la Haga „va aştepta raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare înainte de a-şi stabili, în strânsă cooperare cu alte state membre, poziţia privind aderarea (României şi Bulgariei) la Schengen”. Raportul MCV urmează să fie publicat în ianuarie 2014.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România