Viviane Reding face apel la blocarea forţelor extremiste în Europa

Vicepreşedinta Comisiei Europene Viviane Reding şi ministrul portughez de justiţie Paula Teixeira da Cruz au făcut apel luni la unirea forţelor democrate pentru a opri avansul extremiştilor în Europa, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
16 iun. 2014, 20:46
Viviane Reding face apel la blocarea forţelor extremiste în Europa

‘Evident că sunt îngrijorată de avansul extremei drepte în Europa. Înseamnă negarea valorilor fundamentale care unesc continentul nostru şi pe care trebuie să le apărăm‘, a declarat Viviane Reding presei, la Albufeira, în sudul Portugaliei.

Afirmaţiile sale au fost făcute pe marginea unei reuniuni a conservatorilor din cadrul Partidului Popular European (PPE), care au câştigat alegerile europene de la 25 mai, un scrutin marcat de avansul eurofobilor.

Lucrările grupului PPE din Parlamentul European, consacrate creşterii economice şi creării de locuri de muncă, au fost deschise luni de preşedintele său, eurodeputatul german Manfred Weber, în prezenţa preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Viviane Reding s-a arătat ‘extrem de mulţumită’ că în Luxemburg, ţara sa de origine, şi în Portugalia nu a fost ales niciun eurodeputat extremist, făcând apel la cele două ţări să continue în această direcţie.

‘Trebuie omorâtă din faşă’ apariţia eurofobilor, pentru a împiedica progresul lor, a afirmat şi Paula Teixeira da Cruz. ‘Dacă cei care cred în valori şi în drepturile omului nu se unesc, ne vom confrunta cu riscuri serioase’, a atras ea atenţia.

Printre participanţii la conferinţa de vară a PPE figurează de asemenea ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, a cărui dificilă succesiune ar urma să se numere printre principalele subiecte de discuţie.

Deşi candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a revendicat postul încă din seara alegerilor, el s-a izbit de scepticismul mai multor şefi de guvern din propria familie politică, printre care ungurul Viktor Orban, prezent la Albufeira, şi finlandezul Jyrki Katainen, care şi-a anunţat de asemenea venirea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte