VIZITĂ la Bucureşti. Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Cehiei UPDATE

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi, cu omologul său ceh, Milos Zeman, care efectuează o vizită oficială în România.
Romania TV
20 mai 2014, 07:29
VIZITĂ la Bucureşti. Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Cehiei UPDATE

UPDATE 2 După convorbirile cu Traian Băsescu, preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a declarat că ţara sa sprijină includerea României în spaţiul Schengen.

‘Am exprimat întregul nostru ajutor, al Republicii Cehe, ca România să fie inclusă în spaţiul Schengen’, a afirmat preşedintele Cehiei după convorbirile de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu.

El a arătat că în România sunt mai mult de 600 de firme cehe active şi că a adus cu el un număr foarte mare de oameni de afaceri cehi care speră să găsească contacte economice de investiţii în ţara noastră.

De asemenea, oficialul ceh a precizat că este prima vizită a sa în România după opt ani, subliniind că preşedinţii ar trebui să viziteze ţările prietene mai mult decât o dată la opt ani.

 

UPDATE 1 Preşedintele Traian Băsescu l-a primit marţi pe omologul său din Cehia, Milos Zeman, care efectuează o vizită oficială în România.

Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, preşedintele Milos Zeman a dat onorul Regimentului de Gardă şi Protocol.

Milos Zeman şi-a cerut scuze pentru că a amânat mai multe luni vizita în România, motivând că a avut probleme de sănătate. Iniţial, preşedintele Cehiei era aşteptat la Bucureşti în toamna trecută, dar a fost nevoit să amâne vizita din cauza unei probleme la un genunchi, conform Czech News Agency.

__________________________________________________________________

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia primirii oficiale la Palatul Cotroceni a preşedintelui Cehiei va avea loc la ora 11,30, urmând ca de la ora 11,50 cei doi oficiali să aibă convorbiri tete-a-tete, iar de la ora 12,10 convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

CITEŞTE ŞI Preşedintele ceh Milos Zeman vine în România

Preşedintele Traian Băsescu şi omologul său ceh vor susţine de la ora 13,00 o declaraţie de presă comună.

De asemenea, de la ora 19,00, şeful statului va oferi în onoarea preşedintelui ceh un dineu oficial.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
„Arnold, Arnold!” Patroana milionară i-a trimis pupici lui Garita! Viitorul jucător al FCSB și-a lăsat partenera cu ochii-n soare: „Să știi că o iubesc”. Video exclusiv
Capital.ro
Ai primit o sumă mare de bani la nuntă? Ce se poate întâmpla când ajungi cu ea la bancă
Playtech.ro
Ce greșeli îți pot bloca dosarul de pensionare în 2026. Documentele pe care trebuie să le verifici
Adevarul
Cum au rămas doi români fără 36.000 de lire pe Aeroportul Otopeni și s-au ales și cu amendă, la întoarcerea din Anglia
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat