Vlad Voiculescu, după întâlnirea cu reprezentanţii Agenţiei de Transplant: 53% din fonduri s-au cheltuit

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, după întâlnirea cu şefii Agenţiei Naţionale de Transplant, că nu există niciun blocaj în acest moment în prelevarea şi transplantarea de organe în România, mai ales că doar puţin peste jumătate din fondurile alocate ANT în 2016 au fost cheltuite.
Iulian Tudor
06 dec. 2016, 16:58
Vlad Voiculescu, după întâlnirea cu reprezentanţii Agenţiei de Transplant: 53% din fonduri s-au cheltuit

,,Am avut această întâlnire cu conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant, am stabilit care sunt priorităţile pentru activitatea de transplant. Mesajul nu poate fi decât unul singur – activitatea de transplant în România trebuie să continue, există foarte multe lucruri bune realizate în activitatea de transplant, dar trebuie să continue în condiţii de transparenţă şi respectare a regulilor şi a cadrului legal. Există un cadru legal care va fi îmbunătăţit, dar nu s-a schimbat nimic în acest moment, deci nu are nimeni de ce să se teamă”, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Vlad Voiculescu spune că Registrul Naţional de Transplant are, în prezent, date incomplete şi nu există o metodologie clară.

„Există finanţare, toate intrumentele care existau până acum sunt în continuare la dispoziţia tuturor spitalelor, Ministerul finanţează această activitate bine. Din programul naţional pentru transplant, banii consumaţi faţă de bugetul alocat în acest an sunt undeva la 53%, deci nu se pune în niciun fel problema de finanţare. Aşadar, nu văd niciun fel de motiv pentru care activitatea de transplant să fie blocată. Registrul Naţional de Transplant nu funcţionează aşa cum ar trebui, din punct de vedere tehnic registrul ar putea să ajute ANT mult mai mult, există probleme care ţin de modul în care acest registru este utilizat, adică datele sunt incomplete şi nu există o metodologie clară de completare a acestora, iar regulile nu sunt respectate de fiecare dată”, a precizat Vlad Voiculescu.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Radu Deac, a declarat pe 28 noiembrie că nicio procedură de transplant nu a mai fost făcută în ţară de când au început atacurile în spaţiul public asupra agenţiei, precizând că un medic a refuzat să îşi dea acordul pe o astfel de procedură de teamă să nu fie implicat.

Verificările Corpului de Control la Agenţia Naţională de Transplant au scos la iveală nereguli „grave”, echipa de control constatând că procedurile şi criteriile de transplant nu există.

„Nu există o listă de aşteptare la nivel naţional pentru fiecare organ. Pacienţii de pe listele de aştepare nu beneficiză întotdeauna de şanse reale. Nu există proceduri clare pentru contactarea pacienţilor beneficiari”, a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT