Vlad Voiculescu se răzbună pe Florin Cîţu, pentru remanierea din primăvară: „Premierul vrea să facă ce nici Dragnea n-a îndrăznit. Nici la OUG 13 nu s-a trecut peste avizul Ministerului Justiţiei”

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii în guvernul Cîţu, s-a răzbunat pe premier în contextul scandalului din coaliţie pe tema PNDL 3, despre care spune că este o hoţie.
Daniel Spătaru
01 sept. 2021, 21:42
Vlad Voiculescu se răzbună pe Florin Cîţu, pentru remanierea din primăvară:

Vlad Voiculescu a intervenit în scandalul momentului din politica românească prin două postări pe Facebook. El le ia apărarea colegilor din USR-PLUS, în legătură cu PNDL 3 şi îi aduce acuzaţii grave premierului Florin Cîţu, pe care îl compară cu Liviu Dragnea şi Elena Udrea.

PNDL 1 a fost o hoție.
PNDL 2 a fost o hoție.
PNDL 3 nu va fi altceva decât o altă hoție.
Numirea programului “Anghel Saligny” este o bătaie de joc. PNDL 3 ar putea foarte bine să se numească “Cîțu” la fel cum primele două se puteau numi “Dragnea” și “Udrea”. Florin Cîțu se poziționează astăzi de altfel ca demn continuator al lui Liviu Dragnea și al Elenei Udrea.
Procedural, Florin Cîțu vrea să facă ceea ce nici Dragnea nu a îndrăznit. Nici la OUG 13, nici mai târziu nu s-a trecut peste avizul Ministerului Justiției. Cîțu vrea să-și treacă ordonanța fără acest aviz.

E bine să ne uităm mereu la miză: miza atunci era libertatea lui Dragnea și a altor câțiva. Miza astăzi sunt 10 miliarde de euro.
PS mai țineți minte când am publicat datele despre vaccinarea preferențială a esențialilor? Domnul Florin Cîțu a abătut atenția publicului de la centrele pentru speciali la “MS nu avea avize”. În fapt nu trebuia niciun aviz pentru o simplă publicare a unor date neclasificate dar atunci i-a păcălit pe mulți. Astăzi tot Florin Cîțu ne spune că o ordonanță de urgență pentru 10 miliarde de euro poate fi adoptată și fără avize”, a scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Citeşte şi Scandal în Coaliţie. Şedinţa de Guvern a fost suspendată după ce PNL a introdus „pe şest” programul Anghel Saligny

Ulterior, el a revenit cu o nouă postare, în care se lansează într-un atac la adresa PNL. „Nu știu dacă ați observat dar ca unul pățit vă pot spune care este rețeta aplicată de PNL de fiecare dată când vor să facă o măgărie pe care nu pot să o susțină cu argumente pentru că este pur și simplu o măgărie:

1. În discuții private (în guvern, în coaliție, în primării) promit că vor acționa loial și decent, în interesul românilor;
Ex: Cîțu spunând că nu va pune pe agenda guvernului proiecte dubioase pe care nu există acord în coaliție precum PNDL 3, Cîțu spunând că nu are nimic de-a face cu centrele secrete de vaccinare, Cîțu spunând că nu are nimic de-a face cu furăciunile din sănătate și nu vrea să protejeze pe nimeni etc.

2. La ore sau zile mai târziu, își folosesc funcțiile pe care le au pentru a face fix ceea ce au promis că nu vor face;
Ex: astăzi, la trimiterea Corpului de Control la MS pt o non-problemă, la demiterea mea și a Andreei Moldovan etc.

3. USR PLUS se trezește în fața faptului împlinit, spune că este inacceptabil, că nu așa poate funcțioma o coaliție, etc.

4. PNL prin voci din partid sau “analiști” prieteni, construiesc narativul că USR PLUS se ține doar de scandal, îndeamnă la cumpătare, la “guvernare pentru binele cetățenilor”, etc.
Câte minciuni, atâtea măgării.
Câte măgării, atâtea manipulări.
Totul, desigur, pe banii și pe nervii românilor”, a scris Vlad Voiculescu.

Citeşte şi USR PLUS vine cu acuzaţii grave la adresa PNL. Liberalii ar amenința secretarii de stat din ministerele USR PLUS să meargă la ședința de guvern în locul miniștrilor

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Bulgaria în 2026. În unele stațiuni mănânci cu 6 euro, în altele plătești 27 de euro pentru o cafea și o prăjitură
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?