Vladimir Putin, în vizită la Roma. Îmbunătăţirea relaţiilor Rusia – Italia şi o întâlnire cu Papa Francisc, în prim-plan

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează joi o vizită la Roma pentru a participa la discuţii cu liderii italieni şi a se întâlni cu Papa Francisc la Vatican, conform Radio Free Europe.
Romania TV
04 iul. 2019, 07:49
Vladimir Putin, în vizită la Roma. Îmbunătăţirea relaţiilor Rusia – Italia şi o întâlnire cu Papa Francisc, în prim-plan

Agenţia de stat TASS a informat că vizita de pe 4 iulie va include discuţii cu preşedintele italian Sergio Mattarella şi premierul Giuseppe Conte, Putin căutând să îmbunătăţească relaţiile economice cu NATO şi Italia.

Conte a cerut ca Rusia să revină în G7, organizaţie care a suspendat Moscova în 2014 după anexarea Crimeei. Într-un interviu acordat TASS, Conte a declarat: „Voi avea oportunitatea să ofer aceeaşi ospitalitate preşedintelui Putin. Am fost primit cu căldură la Moscova în octombrie. Vom avea ocazia să discutăm despre relaţiile bilaterale şi cum le-am putea îmbunătăţi”, scrie news.ro.

Vicepremierul Matteo Salvini, care şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin, a cerut limitarea sancţiunilor UE asupra Rusiei pentru anexarea Crimeei.

Putin este aşteptat să ajungă la Vatican după-amiază. Întâlnirea sa cu Papa va avea loc cu zi înainte de o vizită de două zile la Vatican a liderilor catolici ucraineni.

În 2015, Papa a făcut apel la Putin să facă „un efort sincer şi mare” pentru a aduce pacea în estul Ucrainei. Acolo, luptele între forţele guvernului ucrainean şi separatiştii pro-Rusia au dus la moartea a 13.000 de persoane din aprilie 2014.

Unii analişti au afirmat că vizita lui Putin ar putea duce, într-un final, la o vizită a suveranului pontif la Moscova.

După întâlnirea de la Vatican, Putin se va întâlni cu preşedintele italian şi premierul Conte iar apoi va participa la o conferinţă de presă privind dialogul dintre Rusia şi Italia la sediul Ministerului de Externe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT