Vladimir Sofronie, un puşti de 12 ani din România a câştigat „Wimbledon-ul şahului”

Pe lista marilor câștigători ai acestei competiții se regăsesc legende precum Garry Kasparov, Magnus Carlsen, Viswanathan Anand și Anatoly Karpov.
Viorel Dobran
01 aug. 2025, 20:37
Vladimir Sofronie, un puşti de 12 ani din România a câştigat „Wimbledon-ul şahului

România are un nou motiv de mândrie! La doar 12 ani, un tânăr din Brașov a reușit ce niciun alt copil din Europa nu a mai făcut: a câștigat prestigiosul turneu internațional de șah Tata Steel Chess Tournament, Grupa 2D, competiție supranumită „Wimbledon-ul șahului”, desfășurată în Olanda. Este vorba despre Vladimir Sofronie, tânărul care a uimit planeta prin inteligența și calmul său ieșit din comun.

Record mondial la doar 13 ani: Cine este Ianis Scutaru, elevul român supranumit „Geniul codului Morse”

La celebra competiție, Vladimir Sofronie nu era văzut ca favorit. Din contră, pornea de pe poziția a șaptea din zece, având cel mai mic rating dintre participanți. În fața lui se aflau jucători de toate vârstele, între 15 și 67 de ani, cu experiență și clasări internaționale. Cu toate acestea, românul nostru a răsturnat toate pronosticurile și a încheiat turneul pe locul I, cu o rundă înainte de final. O performanță uriașă, într-o competiție care, în lumea șahului, este echivalentul unui Grand Slam în tenis sau al unui Campionat Mondial.

Tata Steel Chess Tournament, organizat anual din 1938 în stațiunea Wijk aan Zee (Țările de Jos), este cel mai important și longeviv turneu de șah din lume. Pe lista marilor câștigători ai acestei competiții se regăsesc legende precum Garry Kasparov, Magnus Carlsen, Viswanathan Anand și Anatoly Karpov. Iar acum, un băiat de 12 ani din România își face loc în această elită.

Dar povestea lui Vladimir Sofronie nu începe aici. Băiatul a început să joace șah la doar 4 ani, iar la 6 ani era deja triplu campion național școlar. A continuat cu titluri europene și balcanice la vârste fragede, iar în 2023 devenea campion european absolut la juniori, fără înfrângere. În 2024, a decis să renunțe complet la competițiile pentru copii și să joace doar în turnee internaționale de seniori, acolo unde partidele durează 4-5 ore, iar adversarii au, de regulă, dublul sau triplul vârstei sale.

În doar doi ani, a participat la peste 130 de partide oficiale în Polonia, Germania, Spania, Italia, Cehia, Ungaria, Grecia și România. A înfruntat mari maeștri internaționali, a învins jucători cu sute de puncte ELO în plus și a reușit performanțe rare pentru orice jucător, indiferent de vârstă.

Căpitan la 15 ani! Bogdan, puştiul genial din Cluj, lucrează împreună cu studenți de la renumitul MIT la un mini-satelit pentru monitorizarea radiațiilor cosmice

După victoria de la Tata Steel, Vladimir a continuat seria de succese. În iunie 2025, la turneul „Isola del Sole” din Italia, a câștigat din nou locul I, neînvins, în fața unor adversari cu titluri de Mare Maestru, și a obținut prima normă de Maestru Internațional (IM). Deja Maestru FIDE (FM), el este, conform listei FIDE din iulie 2025, pe locul 1 în Europa și pe locul 3 în lume la categoria de vârstă 12 ani, cu un rating ELO de 2313 – un scor care depășește mulți jucători adulți consacrați.

Și nu e doar sportiv. Este și elev de nota 10. A terminat clasa a V-a cu media 9,94 și a fost admis la Liceul de Artă din Brașov, unde studiază desenul, una dintre pasiunile sale, alături de istorie și numismatică. Vladimir Sofronie a fost inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care susține și promovează elitele autentice ale țării noastre. Prin această recunoaștere, tânărul brașovean devine simbolul unei generații care dovedește că România are nu doar potențial, ci și valori reale care pot concura la cel mai înalt nivel global.

 

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Rapid, ce lovitură pe piața transferurilor! Cristina Vărzaru este noul team manager. Anunţ oficial. Update exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Pensia anticipată 2026. Câţi bani pierzi dacă vrei să ieşi la pensie mai devreme cu trei, patru sau cinci ani
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Bistrița Năsăud! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină. Acesta a traversat neregulamentar strada
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Risc de recesiune tehnică pentru România! Totul se face public vineri, 13 februarie
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat