Voiculescu: După ce a „rezolvat” educaţia, Traian Băsescu „se ocupă” de agricultură

Traian Băsescu 'se ocupă' acum de agricultură, după ce a "rezolvat" educaţia, consideră preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
Romania TV
02 iul. 2013, 12:13
Voiculescu: După ce a

„Plictisit în surghiunul de la Cotroceni, dezamăgit de nepopularitatea Mişcării Populare, epuizat de duşuri cu mulţime atent selectată, Traian Băsescu a încercat ieri (n.r. – luni) să mai câştige câteva secunde de atenţie abordând un subiect extrem de important: agricultura. Evident, impactul a fost irelevant. Publicul nu mai este deloc interesat de iniţiativele Suspendatului. Însă specialiştii sunt îngrijoraţi. Traian Băsescu s-a mai ocupat şi de educaţie şi au urmat reduceri de salarii, concedieri şi rezultate catastrofale la Bacalaureat şi testele naţionale”, susţine Voiculescu, marţi, într-o postare pe blogul personal.

Potrivit acestuia, ‘în materie de dezastre, Suspendatul are înzestrări excepţionale’.

„Pe ce pune mâna, arde! Chiar şi la propriu, cum a fost în cazul incendiului din portul Rouen. Aşadar, interesul domnului Băsescu pentru agricultură nu prevesteşte nimic bun. Din fericire, în acest moment, Suspendatul nu poate face nimic mai mult decât demagogie…”, este de părere preşedintele fondator al PC.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că raportul Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România reprezintă cel mai bun document strategic în domeniu, după Revoluţie, invitând, totodată, toate partidele politice să semneze un pact pentru agricultură.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?