Voiculescu: Să demiţi un profesionist echivalează, mai elegant, mai politic, cu acel „Fă, nenorocito!”

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a susţinut vineri că ceea ce a făcut premierul Florin Cîţu, prin demiterea Andreei Moldovan din funcţia de secretar de stat, echivalează "mai elegant, mai cizelat, mai politic, cu acel "Fă, nenorocito!" cu care i s-a adresat o protestatară din faţa Ministerului Sănătăţii.
George Russo
16 apr. 2021, 11:51
Voiculescu: Să demiţi un profesionist echivalează, mai elegant, mai politic, cu acel

Voiculescu a susţinut că nu a primit niciun reproş din alianţa din care face parte, iar cu premierul nu a avut nicio discuţie.

„Nu am primit absolut niciun reproş din alianţă. În general reproşurile, inclusiv din spaţiul public, sunt legate de comunicare şi aici pot fi discuţii mai ample despre cum poţi face faţă unui linşaj mediatic de luni de zile, unul concertat. Cu premierul n-am avut nici măcar o singură discuţie despre niciunul dintre lucrurile care cumva pare că mi le-ar reproşa”, a declarat Voiculescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Voiculescu a recunoscut că putea să aibă o comunicare mai bună, în care să arate munca colegilor.

„Cred că am greşit în mai multe rânduri, cred că am considerat că buna credinţă a mea şi colegilor mei nu mai trebuie demonstrată după mai bine de 10 ani de fapte. Pare că lucrurile trebuie demonstrate în fiecare zi. Pare că n-am evaluat destul de bine diversele deranjuri produse într-o sferă sau alta a societăţii româneşti, respectiv a unei instituţii din această ţară”, a spus el.

Fostul ministru a adăugat că a rămas, după ziua de miercuri, cu imaginea unei protestatare care arunca cu oase în faţa Ministerului Sănătăţii către Andreea Moldovan.

Voiculescu: „E vorba şi de reguli pe care le-am stabilit. Ei bine, aceste lucruri au fost încălcate”

„Eu am rămas după ziua de alaltăieri cu o imagine în minte, cu imaginea unei protestatare din faţa ministerului aruncând cu oase şi strigând după doamna doctor Andreea Moldovan „Fă, nenorocito!” Acest „Fă, nenorocito!” se oglindeşte în mod tragic în ceea ce s-a întâmplat într-o parte a presei la adresa doamnei doctor Andreea Moldovan şi la adresa multor alţi medici şi acest lucru se oglindeşte întrucâtva, de asemenea, din păcate, în felul în care a acţionat premierul României.

Să demiţi un medic, un om profesionist precum Andreea Moldovan, ca să nu mă mai pun şi pe mine acolo, fără cea mai mică discuţie, este, dacă vreţi, echivalentul ceva mai elegant, mai cizelat, mai politic al acelui „Fă, nenorocito!”. Deci n-a existat nicio discuţie între mine şi Florin Cîţu apropo de ceea ce am putea să facem mai bine sau care a fost o problemă sau alta. Nici măcar o singură discuţie”, a precizat fostul ministru.

El a adăugat că Alianţa USR PLUS „s-a exprimat acum foarte clar vizavi de susţinerea premierului”.

„Când dai forţă cuiva, nu te aştepţi ca acel cineva să folosească forţa în afara valorilor deja agreate. E vorba şi de reguli pe care le-am stabilit. Ei bine, aceste lucruri au fost încălcate”, a completat Voiculescu, conform Agerpres.

Citeşte şi: Florin Cîţu a început campania electorală pentru preşedinţia PNL. Vizită la Cluj, împreună cu Lucian Bode

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT