Varujan Vosganian, în LACRIMI la votul din Senat. Liberalul a venit în plen cu MIR şi cartea de rugăciuni

Senatorul Varujan Vosganian a declarat, după votul din plen prin care a fost respinsă urmărirea penală împotriva sa, că a fost emoţionat de solidaritatea arătată de către colegii săi. El a răspuns astfel unei întrebări legate de lacrimile din ochii săi de după discursul susţinut în plen. Vosganian a venit la şedinţa de plen cu o sticluţă cu mir şi cu o carte de rugăciuni, din care a citit în timpul cât colegii său îi decideau soarta.
Filip Stan
12 feb. 2015, 13:32
Varujan Vosganian, în LACRIMI la votul din Senat. Liberalul a venit în plen cu MIR şi cartea de rugăciuni

Ochii mei sunt umbroşi şi melancolici de felul lor. Am fost foarte emoţionat de gestul de solidaritate pe care l-au făcut foarte mulţi colegi faţă de mine şi într-o situaţie ingrată în care contextul nu este favorabil unui gest curajos, iar opţiunea lor nu a fost în favoarea mea, ci pentru respectarea demnităţii Senatului. Există două precedente care nu trebuie să se mai petreacă: 1. o decizie politică luată într-un moment dificil, o decizie curajoasă este socotită o infracţiune de drept comun şi 2. revenirea cu o solicitare din partea procurorilor fără să existe fapte noi”, a declarat Varujan Vosganian.

Acesta a refuzat să dea detalii despre sticluţa cu mir şi cartea de rugăciuni cu care a venit în plen. „Sunt chestiuni care ţin de natura intimă a unei persoane şi care nu trebuie discutate aici. Pot să spun însă că foarte mulţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea s-au gândit la mine în aceste zile şi asta m-a ajutat într-un demers în care puţini îmi dădeau şanse„, a apreciat senatorul PNL.

Varujan Vosganian, SALVAT de colegi. SCUZA PNL: La el a fost un conflict cu Traian Băsescu

În intervalul de timp dintre discursul din plen şi anunţarea deciziei colegilor săi, Vosganian a fost vizibil agitat. A primit încurajări din partea colegilor săi, a vorbit des la telefon (cel mai adesea, el fiind cel sunat), iar la un moment dat a scos din buzunar şi a ţinut strâns în mână o sticluţă ce părea a fi cu mir, fiind cunoscută religiozitatea sa. La un moment dat, Vosganian a citit şi dintr-o carte de rugăciuni.

În cadrul discursului său, Vosganian a apărat cu patimă legalitatea acţiunilor sale ca ministru al Economiei şi Finanţelor, afirmând în că deciziile sale au fost politice şi au ajutat la salvarea unor sectoare importante ale industriei româneşti. „O spun cu durere în suflet: patriotismul economic în România este tratat cu neîncredere. La noi trebuie să te justifici că ajuţi o industrie să trăiască”, a apreciat Vosganian.

El a subliniat că nici măcar procurorii care cer urmărirea sa penală nu au găsit vreo suspiciune legate de corupţie în ceea ce-l priveşte. „Duc o viaţă normală de român din clasa de mijloc, stau într-o casă din care mai am de plătit 20 de ani la bancă, declaraţia mea de avere nu a făcut niciodată obiectul vreunei nedumeriri„, a amintit Vosganian.

KLAUS IOHANNIS, reacţie în cazul Vosganian: Votul senatorilor arată că NU s-a înţeles necesitatea schimbării

Liberalul le-a spus colegilor săi că un aviz negativ nu ar reprezenta o blocare a actului de justiţie. „Inconsistenţa unor acuzaţii se pot dovedi în orice fază a procedurii, iar dezbaterea din Senat este, potrivit legii, una dintre acestea. Dacă Senatul decide că faptele nu au incidenţă penală, nu începe nici o cercetare, deci Senatul nu se amestecă în actul de justiţie„, susţine Varujan Vosganian.

De asemenea, el a amintit consecinţele pe care un aviz pozitiv le-ar putea avea. „Mersul la Parchet nu este un simpozion pentru aflarea adevărului. Persoana cercetată iese practic din viaţa publică. Destinul lui se supune unor privaţii şi rigori presupuse de procedura penală. Nu voi mai putea cere statului daune morale după achitare, iar răspunderea magistraţilor nu există. În condiţiile de azi ale ţării noastre, simplul fapt de a fi cercetat are efectul unei condamnări (…) Execuţiile în grup nediferenţiate nu folosesc nimănui. Eu refuz să fiu o victimă colaterală a luptei anticorupţie într-un spectacol mediatic pe care nu ştiu cine îl regizează şi nu ştiu de ce„, a mai spus Vosganian.

Senatorii au decis, joi, să nu permită urmărirea penală a senatorului Varujan Vosganian. Este a doua oară când Senatul respinge cererea procurorilor în ce-l priveşte pe liberal. La finele unui lung discurs în care şi-a apărat nevinovăţia, Vosganian a plecat de la tribună cu ochii în lacrimi. 

Senatorii au respins solicitarea de încuviinţare a urmăririi penale cu 71 de voturi împotrivă, 57 pentru, iar cinci au fost anulate. Doar 132 de senatori dintre cei 168 prezenţi şi-au exprimat votul.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
S-a aflat de ce a dispărut Victor Pițurcă din viața publică timp de 10 ani. Adevărul pe care mulți nu-l bănuiau
Capital.ro
Ce făcea Ion Iliescu la 45 de ani. Ceaușescu n-a văzut cu ochi buni pornirile sale: Nu mai văzuse nimeni așa ceva!
Playtech.ro
Românii care au cumpărat locuințe prin legea din 1995 pot obține acum terenul aferent. Care sunt pașii legali
Adevarul
Reducerea trupelor americane în România aprinde spiritele pe Reddit: „Ca și cum România nici nu contează”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Bölöni nu poate uita nedreptatea trăită la națională: ”Tâmpit! Un maghiar poate fi un foarte corect cetățean român. Mama era amenințată că nu se mai întoarce acasă copilul ei”
MediaFlux
În ce condiții Poliția te poate opri pe stradă și conduce la secție! Amenzile sunt uriașe dacă refuzi
stirilekanald.ro
Explozie într-un supermarket, soldată cu moartea a 23 de persoane, inclusiv copii, în Mexic! Zeci de persoane rănite
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai