Vot la Vatican: FUM NEGRU pe coşul Capelei Sixtine. Cardinalii nu şi-au ales noul Papă FOTO&VIDEO

Cei 115 cardinali cu drept de vot care au intrat în Capela Sixtină, marţi, pentru a forma Conclavul pentru alegerea noului conducător al Bisericii Catolice, şi-au încheiat prima zi fără să fi luat vreo decizie. Marţi seara, ei au dat mesajul credincioşilor care au aşteptat în frig şi ploaie să vadă ce culoare va avea fumul ce urma să iasă pe hornul Capelei. Aşa cum era previzibil de altfel, fumul a fost negru.
Iulian Tudor
12 mart. 2013, 15:49
Vot la Vatican: FUM NEGRU pe coşul Capelei Sixtine. Cardinalii nu şi-au ales noul Papă FOTO&VIDEO

Pe coşul de la Vatican a ieşit fum negru marţi seara, semn că nu s-au hotărât pe cine să pună în Tronul papal. Miercuri, Conclavul reîncepe în speranţa că, dintre trei favoriţi, va ieşi unul.


Update20:40 A ieşit fum negru pe coşul de la Vatican. Cardinalii nu l-au ales pe viitorul Papă.


Update 20:32 Din mesajele schimbate pe reţelele de socializare s-a aflat că în Piaţa Sfântul Petru sunt trei categorii de oameni. Astfel, una este a curioşilor care nu sunt credincioşi catolici sau chiar atei, dar au venit ca într-o vacanţă, alta este cea a italienilor catolici care au venit din convingere la acest mare eveniment, interesaţi să afle care va fi viitorul lor Papă, iar a treia categorie este cea a turiştilor care îşi luaseră bilete de vacanţă în acest sezon şi au avut norocul să ca vacanţa lor să coincidă cu momentul întrunirii Conclavului pentru alegerea viitorului Papă

Update 20:12: Piaţa Sfântul Petru a devenit o mare de umbrele. Este întuneric, plouă şi e frig. În piaţă, toată suflarea se uită la ecrane uriaşe care arată coşul de pe Capela Sixtină, să vadă ce fel de fum va ieşi

Update 20:04 Credincioşii aşteaptă primul rezultat al votului cardinalilor electori, după ce au ieşit cei care nu vor participa propriu-zis la vot (procedura „extra omnes”)

Update 19:10 Jurnaliştii îşi îndreptau deja camerele de luat vederi către acoperişul Capelei unde conclavul vota, pentru a putea prinde imaginile fumului care va ieşi pe horn după ce cardinalii îşi vor încheia votul. Potrivit tradiţiei, dacă va işi fum negru, înseamnă că nu s-au înţeles în privinţa alegerii viitorului Papă, iar dacă va fi alb, înseamnă că l-au ales.

Update 18:43 Italianul Angelo Scola este favorit pentru a deveni următorul papă, urmat de ghanezul Peter Turkson şi brazilianul Odilo Scherer, după cum au anunţaseră încă de luni casele de pariuri.

Update 18:41 Mii de persoane, credincioşi sau turişti, s-au adunat, marţi, în Piaţa Sfântul Petru, în aşteptarea conclavului ce urmează să decidă cine va fi viitorul papă.

Update 18:30 Cardinalii jură cu mâna pe Sfânta Evanghelie să păstreze secretul alegerii viitorului Papă. Cei 115 cardinali electori au depus jurământul de păstrare a secretului votului pe durata Conclavului, care a început marţi după-amiază în Capela Sixtină, relatează presa italiană. Depunerea jurământului se face în limba latină.

Conclavul pentru desemnarea viitorului papă a început, marţi, în Capela Sixtină de la Vatican. Cei 115 cardinali vor rămâne în incinta catedralei până la desemnarea viitorului Suveran Pontif.

Primul vot va avea loc astăzi, dar este puţin probabil să aibă drept rezultat desemnarea unui papă, din cauza disensiunilor. 

Votul secret va dura până când unul dintre candidaţi va acumula 77 de voturi – două treimi plus unu din voturile cardinalilor electori. După cel de-al 34-lea vot, în cazul în care nu se va stabili niciun câştigător, numărul candidaţilor va fi redus la doi.

(w460) Cardinalii

Pe întreaga perioadă a alegerii, participanţii la Conclav vor dispune de un singur mijloc de comunicare cu lumea exterioară: fumul ce va ieşi de pe hornul ataşat de capelă, vizibil din piaţa Sfântul Petru.

Citeşte şi: Fum alb, fum negru: Ritualul secular prin care se anunţă alegerea unui Papă

De două ori pe zi, în jurul prânzului (13.00, ora României) şi la ora locală 19.00 (20.00, ora României), în cuptor vor fi arse buletinele de vot. Fumul negru va însemna că nu s-a reuşit alegerea unui papă, în timp ce fumul alb va semnifica faptul că a fost ales noul papă, cel de-al 266-lea Suveran Pontif.

Procedura se va încheia cu rostirea în limba latină de pe balconul bazilicii Sfântul Petru a sintagmei „habemus papam” (avem un papă), iar noul conducător al Bisericii Catolice va ieşi la balcon să salute mulţimea de credincioşi.

Trei nume de cardinali se află pe lista scurtă a „favoriţilor” la succesiunea lui Benedict al XVI-lea.

Cardinalii vor locui, pe durata Conclavului, în reşedinţa Sfânta Marta, un fost azil, aflat în apropiere de Capela Sixtină, reamenajat cu atenţie, însă cu un aer sobru, pentru a-i încuraja pe cardinali să se concentreze.

Citeşte şi Istoria Vaticanului în cifre: Cel mai lung conclav a durat DOI ANI şi NOUĂ LUNI

Mii de persoane, credincioşi sau turişti, s-au adunat, marţi, în Piaţa Sfântul Petru în aşteptarea conclavului ce urmează să decidă cine va fi viitorul papă. Unii dintre ei au povestit presei ce îşi doresc de la noul suveran pontif. 

În ceea ce priveşte identitatea celui de-al 266-lea papă sau naţionalitatea sa, „Nu contează! Nu trebuie confundată credinţa cu politica”, declară Giuliane Ciniciato, o credincioasă în vârstă de 28 de ani, sosită la Vatican special pentru această ocazie din Sao Paolo, Brazilia, oraşul cardinalului Odilo Scherer, arhiepiscop şi unul dintre „favoriţi”.

Pentru Graziano Toto, un cetăţean din Roma, în vârstă de 68 de ani, portretul unui papă ideal este o sinteză între charisma lui Ioan Paul al II-lea şi spiritul strălucitor al lui Benedict XVI. „Pe primul, veneam să-l vedem, iar pe al doilea să-l ascultăm”, a rezumat el.

„Prioritatea noului papă va fi să facă ordine în Curie, în dicastere (ministere)”, a explicat el, făcând referire la scurgerea de documente secrete, scandalurile financiare şi rivalităţile interne care au zguduit Biserica în ultimii ani.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Apariție de senzație pentru fosta soție a acționarului de la Dinamo. Angela Martini a furat toată atenția
Capital.ro
O mare doamnă a filmului ne-a părăsit. A fost soția unui actor celebru. Fiul său a confirmat vestea tristă
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi