Votul CCR care a validat suspendarea lui Traian Băsescu, în presa străină

Decizia Curţii Constituţionale din România, care a validat luni votul Parlamentului privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, este relatată de numeroase agenţii şi publicaţii internaţionale, care continuă să urmărească evoluţia situaţiei de la Bucureşti.
Romania TV
10 iul. 2012, 05:44
Votul CCR care a validat suspendarea lui Traian Băsescu, în presa străină

Curtea Constituţională din România a validat luni votul Parlamentului privind suspendarea şefului statului, Traian Băsescu, şi l-a numit pe liderul majorităţii de centru-dreapta Crin Antonescu preşedinte interimar, deschizând calea către organizarea unui referendum la 29 iulie, scrie AFP, care a relatat pe larg despre situaţia din România, realizând inclusiv o cronologie a crizei politice de la Bucureşti, declanşată în urmă cu două luni.

Prezentând în detaliu întreaga situaţie din România, agenţia franceză aminteşte că judecătorii Curţii Constituţionale urmează să se pronunţe marţi în legătură cu revocarea avocatului poporului şi cu legea care schimbă condiţiile de validare a referendumului. Potrivit acestui text, şeful statului va putea fi demis cu majoritatea voturilor exprimate, în timp ce din 2010 legea cerea majoritatea celor înscrişi pe listele de vot.

Ştirea agenţiei este preluată de numeroase publicaţii franceze, între care Liberation, Le Parisien, Le Monde, L’Express, Le Nouvel Observateur, precum şi de posturi de televiziune ca France 24, Euronews sau TV5.

Prestigiosul cotidian Wall Street Journal relatează, de asemenea, despre situaţia din România, citându-l pe premierul Victor Ponta, care susţine că „această decizie demonstrează că au fost respectate toate regulile democratice şi constituţionale”.

La rândul său, agenţia Reuters se apleacă asupra îngrijorărilor pe care le ridică în Uniunea Europeană „lupta politică în care se află preşedintele Traian Băsescu”. UE este îngrijorată de regresul democraţiei în România, care a aderat la blocul comunitar în 2007, după aproximativ un an de la confruntările dintre Bruxelles şi Budapesta cu privire la independenţa justiţiei şi libertatea presei.

Aceste conflicte cu privire la standardele politice au fost o diversiune nedorită pentru liderii europeni care se luptă cu criza financiară. Aceştia se plâng că UE nu are instrumente adecvate pentru a împiedica statele să regreseze în privinţa democraţiei, comentează Reuters.

Subiectul este abordat şi de Australian Associated Press (AAP), agenţia de presă naţională din Australia, care subliniază că judecătorii au deliberat timp de mai multe ore înainte de a lua o decizie cu privire la votul Parlamentului de săptămâna trecută.

Postul britanic BBC atrage atenţia asupra faptului că procesul de luare de decizii din România a fost stagnat din cauza conflictului dintre preşedinte şi premier, în timp ce Associated Press prezintă decizia Curţii Constituţionale, citându-l pe Victor Ponta, care îşi exprimă speranţa că românii vor vota împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia Curţii Constituţionale este prezentată, de asemenea, de Bloomberg şi agenţia olandeză ANP.
 

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Cât de gravă e accidentarea lui Miculescu. Anunțul neașteptat al lui MM Stoica
Capital.ro
Se interzic complet fumatul și vapatul. Decizie în UK pentru cei născuți după 2009: O lege de referință care va salva vieți
Playtech.ro
Exerciţiul de matematică pe care mulţi adulţi îl greşesc. Tu poţi rezolva 8 x 8: 8 + 8 – 8 + 8?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară folosită în Parkinson
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave după Farul - FCSB: ”Blat sinistru! Gică Popescu e fantoma lui Hagi, cumetreala a continuat”
MediaFlux
Capul Sfântului Gheorghe, adus miercuri în România, de la Muntele Athos. Unde vor fi depuse moaștele
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara