Votul obligatoriu, adoptat de Senat. Vezi ce rişti dacă nu mergi la urne

Votul trebuie să fie obligatoriu în România, propun parlamentarii. Legea a fost adoptată deja de Senat şi prevede pedepse de la amendă şi tăierea unor indemnizaţii până la scoaterea de pe listele electorale a celor care nu votează.
Romania TV
11 apr. 2012, 13:02
Votul obligatoriu, adoptat de Senat. Vezi ce rişti dacă nu mergi la urne

Deputaţii Tudor Ciuhodaru (UNPR) şi Mircia Giurgiu (independent) au iniţiat un proiect de lege prin care prezenţa la vot devine obligatorie. În condiţiile în care greva parlamentară a blocat lucrările în plen de la Senat, proiectul a fost adoptat în mod tacit, urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, forul decizional.

Iniţiatorii susţin că votul obligatoriu ar duce la un grad mai mare de legitimitate a aleşilor, iar fraudarea votului şi mita electorală ar fi reduse considerabil.

Astfel, cel care se decide să nu voteze la un scrutin riscă o amendă de 1.000 de lei. Dacă persistă în refuzul de a participa la procesul electoral va primi, pe lângă amendă, şi interdicţia de a beneficia de accesul la indemnizaţii, ajutoare sau facilităţi fiscale de la bugetul de stat. La a treia abatere, va fi şters din listele electorale.

Pentru cei care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului, proiectul celor doi dă posibilitatea votului pe liste electorale speciale, iar cei care nu au chef să-şi dea votul niciunuia dintre candidaţi vor putea să exercite un vot negativ, adică „împotriva” tuturor candidaţilor.

Legea a fost adoptată de către Senat în pofida punctului de vedere negativ al Guvernului. Executivul le aduce aminte iniţiatorilor că exercitarea votului este un drept, nu o obligaţie, conform Constituţiei. În plus, sancţiunea ştergerii din listele electorale ar fi neconstituţională.

Cât priveşte interdicţia accesului la ajutoare, indemnizaţii şi facilităţi fiscale, Guvernul nu vede care este legătura dintre cele două chestiuni şi semnalează că prevederea ar avea consecinţe negative severe asupra mamelor cu copii mici, dar şi asupra… parlamentarilor.

„Lipsirea unor categorii de persoane, cum ar fi demnitari, aleşi locali, mamele aflate în concediu de maternitate, persoanele cu handicap de indemnizaţia de la bugetul de stat ar avea consecinţe deosebit de grave”, se arată în punctul de vedere al Guvernului.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cine e Alin Alexuc Ciurariu, colegul lui Gabi Torje de la Asia Express. A participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat. Românii care folosesc numerar nu au drept să facă plăți cu ele
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Pensii aprilie 2026. Ministrul Muncii anunță ce se întâmplă cu ajutoarele pentru pensionari
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj