Vouchere eMag și prime de sute de lei pentru o mare parte din angajații ASF! Toți așteaptă cel de-al 15 salariu

Crăciunul este la o aruncătură de băț, iar angajații ASF stau cu sufletul la gură, pentru că urmează să fie răsfățați cu cadouri semnificative.
Alina Costache
15 dec. 2023, 11:04
Vouchere eMag și prime de sute de lei pentru o mare parte din angajații ASF! Toți așteaptă cel de-al 15 salariu
Vouchere eMag și prime de sute de lei pentru o mare parte din angajații ASF! Toți așteaptă cel de-al 15 salariu

În cursul acestei luni, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat achiziția a 358 de vouchere valorice în valoare aproape de 300 de lei fiecare, destinate achiziționării de cadouri de pe platforma eMag.ro. Valoarea totală a contractului a fost de aproximativ 21.000 de euro, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Potrivit reprezentanților ASF intervievați de HotNews.ro, aceste vouchere sunt acordate copiilor angajaților ASF în cadrul sărbătorilor de Crăciun.

Citește și: 1.000 de lei cadou de Crăciun pentru această categorie de români! Cine sunt angajații care se bucură de o primă de sărbători

ASF, condusă de Nicu Marcu, se autofinanțează prin taxele impuse firmelor din sectoarele de capital, asigurări și pensii private, având impact indirect asupra tuturor celor care dețin asigurări, pensii private sau investesc în bursă.

Conform Contractului Colectiv de Muncă, cei peste 500 de angajați ASF beneficiază de cadouri pentru copiii minori cu ocazia zilei de 1 iunie și a Crăciunului, în limitele neimpozabile prevăzute de lege. Cadourile sunt acordate unui singur părinte din personalul ASF. În acest an, angajații cu copii au primit vouchere cadou Decathlon în valoare de 300 de lei cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Deputatul USR Claudiu Năsui a adus la cunoștința publică la sfârșitul lunii octombrie Contractul Colectiv de Muncă al ASF, după ce a câștigat un proces împotriva acestei autorități, conduse de Nicu Marcu, privind refuzul de a comunica veniturile și primele acordate angajaților.

În acest an, 485 de angajați ai ASF au primit prime de performanță pentru activitatea din 2022, an în care liderul anterior al RCA City Insurance a intrat în faliment, iar toți cei 513 angajați au primit prime de Ziua ASF, conform declarațiilor deputatului USR Claudiu Năsui. Acesta a precizat că cel mai slab remunerat angajat primește minim 7.000 de lei net cu ocazia Zilei ASF.

Contractul Colectiv de Muncă din ASF, transmis de deputatul USR și consultat de HotNews.ro, arată că dincolo de cele 12 salarii anuale, salariații mai pot primi, în anumite condiții, încă 4 prime care pot fi echivalentul a 100% din salariu, respectiv:

  • prima anuală, prima de performanță, prima pentru Ziua ASF și primă de vacanță.

Surse din cadrul ASF au precizat pentru HotNews.ro că în realitate angajații pot ajunge până la 15 salarii anuale pe an, nu 16 salarii cum s-ar putea înțelege citind Contractul Colectiv de Muncă.

„În realitate nu primim primă de vacanță, ci vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei. De ce? Pentru că actualul CCM a fost scris prost. Nu poți să acorzi și primă de vacanță și vouchere de vacanță. A fost scandal în autoritate când s-a constatat eroarea.”, au declarat atunci pentru HotNews.ro surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Potrivit surselor HotNews.ro angajații primesc 3 prime care pot ajunge până la 100% din salariu:

  • prima de performanță – se ia la sfârșitul lunii februarie pentru activitatea depusă în anul anterior. În luna ianuarie se face evaluarea fiecărui angajat și în baza calificativului de performanță poți primi ca primă între minim 50% și maxim 100% din salariu.
  • prima de Ziua ASF – se acordă în luna mai tuturor angajaților și este echivalentul a 100% din salariu.
  • prima de sfârșit de an sau de Crăciun – se acordă în lunile noiembrie sau decembrie tuturor angajaților și este tot echivalentul unui salariu.

În acest an, angajații ASF au încasat deja prima de performanță și prima de Ziua ASF, iar în prezent se așteaptă încasarea primei de sfârșit de an, care ar fi al 15-lea salariu încasat în acest an.

ASF a făcut achiziție similară de 382 de vouchere pentru achiziția de produse de pe site-ul Altex la finele lunii noiembrie 2022.

Angajații ASF beneficiază gratuit de un pachet de servicii medicale și pot opta în limita sumei de 300 de lei pe lună pentru servicii precum: abonamente la centre de fitness & wellness, fonduri de pensii facultative, asigurări de viață/sănătate.

Potrivit informațiilor ASF transmise către HotNews.ro, la data de 11 decembrie 2023, ASF avea 512 angajați, iar valoarea salariului mediu lunar net în luna noiembrie 2023 a fost de 11.876 de lei.

Citește și: Bugetul pe 2024 şi Ordonanţa Trenuleţ, adoptate de Guvern. Ce categorii de români vor încasa mai mulţi bani şi care sunt domeniile de unde se taie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT