Vrei sa faci bani? Iată mantrele care te ajută

Dacă relaţia ta cu banii nu este cum ţi-ai fi dorit, atunci cu siguranţă eşti foarte stresat din pricina asta. Cu atât mai mult cu cât economia mondială nu se află la cele mai înalte cote ale potenţialului său.
Romania TV
04 mart. 2014, 20:47
Vrei sa faci bani? Iată mantrele care te ajută

Din păcate, mentalitatea faţă de bani te poate împiedica să ai pe cât de mult ţi-ai dori. Dacă ţii cu dintîi de bani, dacă îţi este frică să-i cheltuieşti, dacă eşti invidios pe alţii care au şi te întrebi „de ce eu n-am?” sunt tot atâtea piedici în a avea o relaţie excelenţă cu banii.

Întrebarea care se pune este: Ce trebuie să fac să ajung la abundenţă? Este suficient să începi prin a fi recunoscător pentru ceea ce ai deja.

Iată şi câteva mantre care te pot ajută să priveşti banii cu iubire, cu încredere că alţii vor veni.

Când dai bani

– Eliberez aceşti bani în lume, ştiind că se vor întoarce la mine.

– Sunt şi mai mulţi bani de unde vin aceşti bani.

– Ajut comunitatea cu aceşti bani, iar comunitatea mă ajută pe mine.

Citeşte mai mult pe sfatulpărinţilor.ro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT