Vremea de alegeri: Va ploua în sud-est şi va ninge în restul ţării

Iarna va avea o încercare "serioasă" de a se instala în România în intervalul 8-10 decembrie, a declarat, luni, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, care a precizat că în această perioadă va ploua în sud-est, iar în restul ţării va ninge.
Romania TV
03 dec. 2012, 19:08
Vremea de alegeri: Va ploua în sud-est şi va ninge în restul ţării

Directorul ANM a anunţat, la comandamentul de iarnă organizat la Guvern, că prima încercare de instalare a iernii va fi pe 5 decembrie, când începând din Mehedinţi, Caraş până în nordul Moldovei, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali, se vor înregistra precipitaţii sub formă de zăpadă, iar în partea de sud-est – sub formă de ploaie.

Cantităţile de precipitaţii vor fi de circa 15 l/ mp, ceea ce înseamnă un strat maxim de zăpadă de 15 centimetri în zona de munte.

Sandu a avertizat însă că iarna se va instala mai serios în perioada 8-10 decembrie.

„A doua încercare serioasă este în intervalul 8, după amiază, seara, până în data de 10, luni, când avem acelaşi episod. Din sud-vestul ţării traversează partea de vest, nord-vest, sud-vest şi nordul Moldovei – zăpadă. Temperaturile sunt clar negative, mai ales în timpul nopţii, şi este zăpadă, iar în partea de sud-est din nou ploaie”, a arătat directorul ANM.

ANM va preciza cantităţile şi zonele clare cu ploaie şi ninsoare în zilele următoare, în intervalul 10-15 decembrie nefiind preconizate deocamdată fenomene meteorologice semnificative.

Citeşte şi VREMEA SE RĂCEŞTE la începutul lui decembrie şi VIN NINSORILE. VEZI PROGNOZA PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
„Mă înclin în fața lui!” Suma uriașă plătită de Ion Țiriac lui Gigi Becali pentru 4 icoane la capela greco-catolică din Poiana Brașov
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
România devine un punct strategic pentru securitatea Europei. Unde se construieşte un nou hub de apărare
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod ROȘU în Bulgaria! Sunt cel puțin 10 morți în urma a două evenimente rutiere în lanț. Un român, printre cei vătămați
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România