Vremea de Paşti 2025. Elena Mateescu (ANM), prognoza meteo actualizată pentru noaptea de Înviere

De la temperaturile negative de săptămâna trecută și zăpada căzută inclusiv în București, vremea urmează să se încălzească, iar de Paști vom avea temperaturi specifice unei zile de vară, potrivit Elenei Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Filip Stan
16 apr. 2025, 18:22
Vremea de Paşti 2025. Elena Mateescu (ANM), prognoza meteo actualizată pentru noaptea de Înviere

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea de Paști. „Pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea Paștilor, vorbim în general de o vreme frumoasă, având în vedere ecartul valorilor de temperaturi, cuprins la scara întregii țări între 15 și 24 de grade Celsius, cele mai ridicate fiind așteptate în zonele extracarpatice și mai mă refer la cele peste 20 de grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în noaptea Învierii, minimele vor fi pozitive în toată țara, cu un ecart între 5 și 10-11 grade Celsius, inclusiv în Capitală unde temperaturile minime vor fi de 9-10 grade Celsius. În ziua de Paști, în București, maxima va ajunge la 23-24 de grade Celsius.

Inversiune termică de Paşte, trecem de la iarna târzie direct la vara timpurie. Un anticiclon aduce 30 de grade Celsius în termometre

Până atunci, începând de azi vom avea temperaturi în creștere, ne apropiem de pragul unei zile de vară și chiar îl putem depăși, joi, cea mai caldă zi din această săptămână, când vom consemna valori de peste 27-28 de grade Celsius în vestul țării. De altfel, până la finalul lunii aprilie vorbim de o vreme în general frumoasă, având în vedere regimul de temperaturi care, cu mici variații de la o zi la alta, se va încadra în general între 15 și 23-25 de grade Celsius, semn că vremea va fi în general frumoasă și cu valori de temperaturi peste normalul din calendar“, a spus Elena Mateescu, ANM.

Elena Mateescu: Ploi și praf saharian în următoarele zile

Potrivit directorului ANM, ploile din următoarele zile vor fi specifice anotimpului cald, fiind de scurtă durată, iar odată cu ele pot exista depuneri de praf saharian din nordul Africii.

„Este posibil să mai vorbim de ploi locale, în special în special în sudul și sud-est țării, dar și în vest și nord-vest, dar ploi de scurtă durată, pentru că în condițiile în care și temperaturile cresc, vor fi posibile fenomene convective care să determine averse.

EXCLUSIV Cum va fi vremea în Noaptea de Înviere și de Paște. Meteorologul Florinela Georgescu a anunțat prognoza meteo

Pentru mini-vacanța de Paști ne așteptăm ca în zona litoralului, regimul de temperaturi să fie și el în creștere, cu maxime de 17-19 grade Celsius, comparativ cu aceste zile când nu a depășit 14-15 grade. Chiar și în debutul săptămânii viitoare se va menține la aceleași valori ridicate. Pentru zona montană, temperaturile vor fi de asemenea caracteristice unei vremi frumoase, cu 16-17 grade pe valea Prahovei.

Minimele devin pozitive și vor fi de până la 14 grade în partea de vest a țării. Posibil doar în depresiuni să consemnăm minime de 5-7 grade Celsius. De asemenea, este posibil ca în aceste zile, în zonele unde așteptăm ploi slabe, mai ales joi, când vom înregistra și cele mai ridicate temperaturi, să mai avem depuneri de praf saharian, care poate să aducă la nivelul Europei de sud-est și transport de praf saharian dinspre nordul Africii“, a conchis Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Drumarii lucrează la deszăpezirea DN 67C – Transalpina – cu autofreze de mare capacitate

Angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova lucrează pentru deszăpezirea DN 67C – Transalpina – cu autofreze de mare capacitate, operaţiune dificilă din cauza cantităţii mari de zăpadă amestecată cu anrocamente. Circulaţia rănâne închisă până la finalizare operaţiunii şi punerea în siguranţă a drumului.

”Continuă lucrările de deszăpezire ale DN 67C (Transalpina), între Novaci şi Obârşia Lotrului. Începând de astăzi se lucrează şi cu autofrezele de mare capacitate ale CNAIR”, a transmis, miercuri, DRDP Craiova.

Operaţiunea a început în urmă cu o zi. ”Pe acest sector de drum naţional aflat la cea mai mare altitudine (în România) se acţionează acum cu două încărcătoare frontale de mare capacitate şi un utilaj cu lamă. După ce va fi depăşită zona cea mai dificilă, unde cantităţile de zăpadă sunt amestecate cu anrocamente, se va acţiona inclusiv cu autofrezele din dotarea CNAIR”, au transmis marţi oficialii DRDP Craiova.

Aceştia precizează că acest sector de drum rămâne deocamdată închis circulaţiei până când vor fi asigurate toate condiţiile necesare deplasării în siguranţă.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Suma uriaşă încasată de Antena 1 din pauzele de hidratare de la CM 2026! Publicitatea costă mai mult decât pachetul „Golden”
Capital.ro
Curtea de Apel Paris a decis predarea lui Paul de România către autoritățile române
Playtech.ro
Orașul din ţara noastră strategic în ultimii ani. Pe aici intră și ies mărfuri de miliarde de euro
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 29 de ani din Buzău, și-a pierdut viața într-un râu din California. Crescuse la orfelinat și era stabilit de mai mulți ani în SUA
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
PAPARAZZI Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, întoarce pe interzis după ce a îmbrățișat un polițist de la circulație FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?