Vremea se încălzeşte, dar ploile vor mai apărea local. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Săptămâna începe cu vreme frumoasă şi caldă, pentru această perioadă, însă ploile vor apărea local, mai ales în timpul nopţii. Totuşi, spre finalul săptămânii, temperaturile vor mai scădea, pentru a se încadra în regimul termic normal pentru luna martie.
Romania TV
17 mart. 2013, 15:30
Vremea se încălzeşte, dar ploile vor mai apărea local. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Luni, vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În jumătatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros şi, mai ales spre seară, local va ploua, în timp ce în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului va fi soare şi doar câţiva nori de decor. Vântul se agită prin regiunile vestice şi estice, precum şi pe crestele înalte de munte, iar maximele termce vor fi cuprinse între 4 grade şi 12 grade.

Vremea se încălzeşte luni şi în Capitală, aşa că ajungem să vorbim despre o vreme normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Ziua începe cu soare, dar spre seară încep să se arate şi câţiva nori. Vântul adie uşor, iar maxima termică va fi de 9…10 grade.

Marţi, continuă să se încălzească, aşa că vom ajunge să vorbim despre o vreme caldă pentru această perioadă a anului. În vestul, centrul şi nordul ţării este înnorat şi plouă, în timp ce în restul teritoriului soarele împarte cerul cu norii, iar spre seară ploile îşi fac apariţia pe alocuri şi în aceste zone. La munte, vântul suflă tare, iar precipitaţiile sunt şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Unele răbufniri nervoase ale vântului se vor resimţi şi prin regiunile vestice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 18 grade în Lunca Dunării.

Vremea continuă să se încălzească şi marţi în Bucureşti, devenind caldă pentru această perioadă a anului. Soarele domină cerul şi doar spre seară încep să se înmulţească norii. Vântul adie primavaratic, iar la amiază se strâng în termometre în jur de 16 grade, valori mult mai agreabile decât cele de la sfârşitul săptămânii.

Miercuri, vremea rămâne caldă, când oficial începe primavara astronomică. Predomină soarele pe parcursul zilei, dar spre seară cerul se înnorează treptat şi abia noaptea începe să plouă. Vântul este mai intens la munte, iar temperaturile maxime vor pleca de la  9 grade în depresiuni şi 17 grade în sud şi sud-vest.

Este cald şi miercuri în Capitală, când bucureştenilor le sunt rezervate în jur de 15 grade în orele amiezii. Totul pe fondul unei zile însorite, cu vânt destul de liniştit.

Joi, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului cu maxime între 8 şi 18 grade.Spre sfârşitul săptămânii, în schimb, valorile termice vor marca o uşoară scădere, devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Norii groşi vor prelua controlul asupra cerului şi vor lăsa ploi în toate regiunile, izolat mai însemnat cantitativ. În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Orașul unde s-a căsătorit Ralf Schumacher cu iubitul său. E una dintre cele mai scumpe destinații de vacanță din lume
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Trusa medicală pentru vacanță. Ce nu ar trebui să îți lipsească din bagaj înainte de plecare
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul medic al naționalei acuză FRF că ar fi responsabilă pentru decesul lui Lucescu: ”Să îl ajute Dumnezeu pe Hagi să nu pățească la fel ca nea Mircea!”
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți