Vremea se menţine caldă, dar instabilă. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Duminică, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile sudice, unde revine canicula asociată, bineînteles cu un disconfort termic accentuat, aşa că indicele temperatură va depăşi pragul critic. De luni, vremea devine instabilă, aşteptându-se averse mai ales în nord, vest şi centru.
Romania TV
22 iun. 2013, 17:34
Vremea se menţine caldă, dar instabilă. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Meteorologii prognozează aşadar maxime de la 27 grade în vest şi în nord-vest, unde maximele scad cu câteva grade faţă de cele de sâmbătă şi 36 grade în sudul ţării. Norii se adună însă treptat peste vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona montană şi aduc averse pe arii relativ extinse, asociate cu fulgere, tunete, intensificări ale vântului care izolat vor lua chiar aspect de vijelie. Izolat vor fi căderi de grindină, iar ploile pot fi torenţiale, cantităţile de apă căzute în timp scurt vor fi pe spaţii restrânse de peste 25, 30 l/mp. În celelalte regiuni ploi şi descărcări electrice vor fi doar pe arii restrânse.

BUCUREŞTI

Si pentru bucureşteni ultima zi a săptămânii vine tot cu vreme călduroasă, caniculară după-amiaza, când temperatura aerului la umbră se va situa în jurul valorii de 35 grade. În aceste condiţii, indicele de temperatură va trece uşor de pragul disconfortului termic accentuat. Ziua începe cu soarele stăpân pe cer, dar spre seară norii se aduna şi sunt condiţii de averse, descărcări electrice şi vânt mai intens.

LUNI

In prima zi a săptămânii, vremea împarte ţara în două. În vest, în nord şi în centru, precum şi în zona de munte vremea se răcoreşte şi vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, vor fi vijelii, iar pe arii restrânse vor fi ploi torenţiale. In celelalte regiuni, vremea rămâne călduroasă, izolat caniculară în sudul Munteniei şi în Bărăgan. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi pragul critic al disconfortului termic. Maximele prognozate se vor situa între 24 grade în Bucovina şi 35 grade în sudul extrem al Munteniei.

BUCUREŞTI

În Capitală, vremea rămane călduroasă, cu maxime de 33, 34 grade şi disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic 80. Soarele domină cerul în primele ore apoi norii se adună şi seara şi mai ales nopatea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

MARŢI

În vest, în nord-vest şi în centru vremea este instabilă şi se va răci. Vor fi innorări, averse, fulgere, tunete, intensificari ale vântului ce pot lua aspect de vijelie în vest, în centru şi în nord, dar şi la munte, spre seară şi noaptea şi în celelalte regiuni. Vor fi şi ploi torenţiale mai însemnate cantitativ şi grindină. Temperaturile maxime se vor situa între 22 grade în Dealurile de Vest şi 35 grade în sudul şi în estul Munteniei aşa că izolat aici va mai fi canicula. Din cauza vremii călduroase, local în Muntenia şi în Dobrogea şi pe arii restrânse în sud-estul Olteniei şi Moldovei indicele temperatură-umezeala va depăşi pragul critic.

BUCUREŞTI

În Capitală, o vreme capricioasă, cu mai mult soare în primele ore, călduroasă după-amiază când aşteptăm maxime în jur de 34 grade şi disconfort termic accentuat, dar şi înnorări spre seară şi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

MIERCURI

Vremea va fi instabilă şi în răcire în majoritatea regiunilor şi va deveni chiar răcoroasă pentru data din calendar. Vor fi înnorări accentuate şi pe arii relativ extinse averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, chiar ploi torenţiale şi grindină, cu cantităţi de apă mai însemnate la munte, îndeosebi în sud-vest, în centru şi în nord. Excepţie fac estul şi sud-estul ţării, unde vremea e călduroasă, iar fenomenele amintite ajung seara şi noaptea. Maximele termice se vor situa între 20 si 33 grade.

În a doua parte a săptamanii, ploi de vară, cu descărcări electrice şi vânt mai intens, vor fi îndeosebi în jumatatea nordică a ţării şi la munte, iar temperaturile sunt mai apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii iunie.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?