Vulcanul Manam a început să erupă. O ploaie de pietre s-a abătut asupra satelor de la poalele sale

Unul dintre cei mai activi vulcani din Papua Noua Guinee, Manam, a intrat în faza eruptivă proiectând roci vulcanice asupra satelor aflate la poalele sale, au informat marţi autorităţile.
Ionela Marcu
08 ian. 2019, 09:09
Vulcanul Manam a început să erupă. O ploaie de pietre s-a abătut asupra satelor de la poalele sale

Manam este un vârf vulcanic, de peste 1.800 de metri, aflat în Marea Bismarck, la nord de insula principală din Papua Noua Guinee. Una dintre cele mai recente erupţii majore ale acestui vulcan, din noiembrie 2004, a dus la evacuarea a 9.000 de persoane.

Vulcanul a început luna trecută să arunce în atmosferă fum şi cenuşă. Mişcările telurice din zonă au declanşat alerta luni, iar la scurt timp vulcanul a început să erupă, au indicat marţi responsabilii Observatorului de vulcanologie din Rabaul.

Erupţia a continuat marţi, a precizat Ima Itikarai, din cadrul Observatorului.

Erupţia provine de la craterul principal al vulcanului, iar lava este deversată într-o vale din apropiere, informează site-ul Loop PNG citând acelaşi Observator.

Situată la intersecţia a două plăci tectonice, Papua Noua Guinee se confruntă cu o activitate vulcanică intensă.

Potrivit ziarului The National, unii dintre locuitorii din Manam, evacuaţi în urmă cu 15 ani, s-au întors pe insulă, în pofida riscurilor, din cauza condiţiilor precare de locuit din locurile unde fuseseră strămutaţi.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
David Popovici, legendă la Settecolli! Cu ce record apare pe „panoul” campionilor
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?