Ce nu ştiai despre pateul de ficat. Pericolul din conservă care îţi afectează sănătatea

Pericolul din pateul de ficat existent pe rafturile din magazine a fost semnalat de A.N.P.C.P.P.S. ( Asociaţia Natională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România).

12 oct. 2017, 17:37
Ce nu ştiai despre pateul de ficat. Pericolul din conservă care îţi afectează sănătatea

Cel mai nou studiu arată că cele mai multe dintre pateurile comercializate în țara naostră au în compoziția lor până la 10 E-uri.

Unii aditivi alimentari sunt inofensivi, iar alţii pot fi consumaţi frecvent. Însă sunt şi E-uri care nu au ce căuta pe masa noastră. Asta pentru că sunt extrem de toxice şi pentru că, în timp, pot provoca boli grave.

Chiar dacă specialiştii nu sunt împotriva pateului de ficat de pe piaţa românească, aceştia recomandă consumul moderat al acestui produs, potrivit adevarul.ro.

„Excesul de pateu poate fi dăunător. Ghinionul e că este şi foarte bun, dar noi le recomandăm pacienţilor să îl consume moderat. Toate trebuie făcute cu măsură. Ceea ce este important e ca eticheta pateului să fie citită înainte de cumpărare.”, a explicat profesorul Nicolae Hîncu, preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Citeşte şi Cele mai nocive ALIMENTE pentru INIMĂ