Zeci de angajaţi ai unei companii IT cu sediul în SUA şi operaţiuni în România, concediați abuziv: fără salarii, fără acte, fără explicații

Zeci de angajați ai companiei Ateliere Creative Technologies au fost concediați în luna iunie a acestui an fără niciun preaviz, fără documente oficiale și fără plata salariilor restante, susțin foști salariați ai firmei, care vorbesc despre un comportament abuziv și lipsit de etică al conducerii.
Filip Stan
10 iul. 2025, 17:09
Zeci de angajaţi ai unei companii IT cu sediul în SUA şi operaţiuni în România, concediați abuziv: fără salarii, fără acte, fără explicații

Compania, cu sediul oficial în SUA și activitate operațională în România și Suedia, este acuzată că a rupt unilateral relațiile de muncă cu aproximativ 50 de angajați români, fără a respecta obligațiile legale prevăzute în contractele de muncă sau în cele de tip B2B.

„Suntem aproximativ 50 în România, iar înaintea noastră au mai fost concediați în jur de 20 de oameni din SUA. În Suedia, încă vreo 8 colegi sunt în aceeași situație – fără plăți și fără răspunsuri clare. Nu am fost concediați cu acte, ci doar din vorbe, însă ni s-a tăiat accesul la orice înseamnă comunicare cu firma. Nu mai comunică nimeni cu noi, HR-ul nu mai face nimic, sediul ‘s-a închis’ peste noapte”, a relatat un fost angajat, sub protecția anonimatului.

Mai multe mărturii ale celor concediați indică faptul că salariile pentru lunile aprilie și mai nu au fost plătite, iar la scurt timp după anunțul verbal de încetare a colaborării, accesul la platformele interne precum Jira, Github, AWS, Microsoft 365 și Slack a fost blocat.

„Nu am primit salarii de 2 luni jumătate. Au păstrat câțiva angajați dintre noi pe care îi plătesc la negru. În felul ăsta ne forțează pe noi să ne dăm demisia în eter […] și să nu putem lua nici măcar ajutor de șomaj”, a adăugat un alt angajat concediat.

Zeci de angajaţi concediaţi după schimbarea CEO-ului

Situația tensionată a început în martie 2025, odată cu demararea unui plan de achiziție a companiei suedeze CodeMill, plan care a eșuat în aprilie. În aceeași lună, fostul CEO Dan Goman a fost înlocuit cu David Bortis, actual CEO interimar, moment care, spun angajații, a coincis cu o deteriorare vizibilă a situației interne.

„După ce a venit David Bortis ca CEO, a început să o ia la vale. Pe 9 mai trebuia să fim plătiți pentru munca din aprilie. Am primit doar o scuză de la un manager din România, cum că sunt probleme cu procesarea plăților. Pe 13 mai ni s-a spus că vor intra miercuri, dar nu s-a întâmplat nimic. Pe 16 mai, la ora 13:00, am avut o ședință în care am fost anunțați verbal că vom fi concediați majoritatea – adică aproximativ 50 de persoane”, a povestit un alt fost angajat.

Deși angajații români aveau în contract un preaviz de 20 de zile, conducerea companiei ar fi aplicat modelul american al concedierii „effective immediately”, ignorând legislația muncii din România.

Citeşte şi: Ce este codul POD de pe factura la energie electrică și cum poate salva buzunarele românilor după expirarea plafonării

În lipsa unor răspunsuri oficiale și a documentelor necesare pentru a accesa ajutorul de șomaj sau alte forme de protecție socială, foștii angajați ai Ateliere Creative Technologies s-au mobilizat pentru a acționa legal compania.

„Am făcut plângeri la ITM și ne organizăm pentru un proces colectiv pentru neplata drepturilor salariale”, a declarat unul dintre ei.

În prezent, dosarele se află în lucru la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar angajații sunt sceptici în privința eficienței instituțiilor.

„Știm toți cum funcționează ITM în România, deci nu avem prea mari speranțe”, spune un fost angajat.

„Sunt și ei (conducerea companiei – n.r.) conștienți că o concediere colectivă ar fi un proces prea dificil, așa că preferă să facem noi, până la urmă, un quiet quitting.”, spune un altul.

Administratorul român tace

Potrivit informațiilor disponibile, firma Ateliere Creative Technologies SRL are ca administrator legal în România compania CDL Ventures, condusă de Constantin Dumitru Lucescu. Încercările de contact ale jurnaliștilor pentru un punct de vedere oficial, realizate pe 24 iunie și 3 iulie 2025, au rămas fără răspuns până la data publicării acestei știri.

Fostul angajați spun că în perioada anterioară concedierilor, comunicarea cu superiorii devenise tot mai vagă și plină de promisiuni nerespectate.

„Pe 15 mai, joi, am primit iar niște scuze de la managerul care ne-a scris pe 9 mai, cum că înțelege frustrările, dar că nu are un răspuns, urmând să se audă vineri, pe 16, cu CEO-ul interimar. Din 23 mai până azi, 16 iunie, nu am mai primit nimic – nici salarii, nici documente.”, spune o altă mărturie, potrivit Hacking Work.

Citeşte şi: A fost inaugurat drumul expres ce face legătura dintre Autostrada Transilvania și DN1. Șoferii scapă de aglomerația din Cluj-Napoca și Turda VIDEO

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Momentul istoric în care Ungaria a refuzat Transilvania. Liderul care a oferit cadou o parte din România
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Și-au bătut joc de banii publici. Cele mai ciudate achiziții făcute de primării
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Cresc amenzile în Codul Rutier 2025. Modificări privind depășirea limitei de viteză
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!