Protest la bustul gol în faţa Ministerului de Finanţe

Peste 40 de beneficiari ai proiectelor POSDRU s-au dezbrăcat de cămăşi, joi, în faţa Ministerului Finanţelor, într-un gest simbolic prin care au dorit să atragă atenţia guvernanţilor asupra situaţiei dramatice în care au ajuns din cauza blocării finanţărilor.
Romania TV
22 nov. 2012, 11:08
Protest la bustul gol în faţa Ministerului de Finanţe

Protestatarii au venit în faţa Ministerului Finanţelor Publice (MFP) îmbrăcaţi în cămăşi şi tricouri albe pe care era înscripţionat mesajul „Dau cămaşa de pe mine”. Aceştia s-au dezbrăcat de cămăşi şi tricouri şi le-au strâns într-un sac pe care l-au lăsat la Registratura Ministerului Finanţelor, fiind adresat ministrului Florin Georgescu, împreună cu memoriul denumit „Cod roşu de îngheţ al proiectelor europene: iresponsabilitate guvernamentală şi întârzieri foarte mari ale plăţilor.

În document, protestatarii îl invită pe ministrul Finanţelor să ia act de pericolul încetării unui număr important de proiecte din cadrul POSDRU.

„În condiţiile în care autoritatea de management continuă să întârzie rambursările, implementatorii acestor proiecte se află în imposibilitatea de a mai avansa fonduri proprii pentru desfăşurarea activităţilor. Vă solicităm reluarea de urgenţă a plăţilor pentru aceste proiecte, în contextul în care este în responsabilitatea statului membru să asigure continuarea implementării şi respectarea contractelor”, se arată în memoriul depus la Ministerul Finanţelor.

Înaintea protestului, beneficiarii de fonduri europene au organizat o conferinţă de presă în care au explicat situaţia dramatică în care au ajuns mii de firme şi organizaţii neguvernamentale care au obţinut finanţare pentru a implementa proiecte.

Florin Pogonaru, de la Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, a declarat că Guvernul nu înţelege că trebuie să-şi îndeplinească responsabilităţi asumate prin contractele de finanţare şi din acest motiv se închid proiecte şi locuri de muncă fără ca Guvernul să-şi asume vreo responsabilitate.

Oana Preda, directorul CeRe, a atras atenţia asupra faptului că multe organizaţii neguvernamentale şi firme care nu au avut niciodată datorii la stat se trezesc cu conturi blocate pentru că au ajuns în imposibilitatea de a-şi achita datoriile, dar asta în condiţiile în care statul este dator vândut lor.

Florin Pogonaru a mai spus că după câţiva ani în afaceri ajungi să spui că le-ai văzut pe toate şi că deşi a plecat către fondurile europene cu realism, fără să-şi facă iluzii, ceea ce s-a întâmplat în realitate întrece orice imaginaţie şi orice logică a afacerilor.

„Am ajuns în situaţia în care statul punea TVA asupra CAS, s-a depăşit logica oricărui angajament de plată şi logica oricărui sistem de penalizare. Avem firme care de 20 de ani au avut o activitate corectă şi acum au conturi blocate de ANAF şi sunt în pragul falimentului”, a mai spus Pogonaru.

Din punctul său de vedere, marea problemă pentru următorul ciclu de finanţare va fi că nu vor mai exista beneficiari, pentru că nu va mai exista disponibilitatea de a accesa aceste fonduri.

„Eu, pentru viitor, nu mă mai ating de fonduri europene (…) Vrem să vedem mai întâi că sistemul merge”, a spus Pogonaru.

Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, Liviu Mihaiu, a declarat că organizatorii au ales să protesteze la Ministerul de Finanţe pentru că ministrul Georgescu este principalul responsabil pentru acest blocaj.

„Domnul Orban face figuraţie, nu are nicio putere, drept pentru care îi cerem demisia”, a spus Mihaiu.

Organizatorii acţiunii de protest susţin că este inexplicabil faptul că Guvernul nu ia nicio măsură pentru asigurarea funcţionării acestor proiecte, în condiţiile în care aprobă plăţi de 12 milioane de lei pentru reparaţii ale lăcaşelor de cult sau ajutoare de stat pentru diverse companii.

„În acest moment, peste 1.500 de proiecte de finanţare europenă înregistrează întârzieri pentru plată, cu risc de faliment pentru 3.000 de organizaţii şi companii care au semnat contracte de finanţare cu autorităţile de management. După peste şase luni de întârziere a plăţilor implementatorii se află în situaţia de a sista proiectele începute şi de a-şi concedia angajaţii”, se arată în memoriu transmis ministrului de Finanţe.

Protestatarii au reclamat în documentul depus la minister că, la sfârşitul lunii septembrie, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene Răzvan Cotovelea a anunţat că MFP va vira 475 de milioane de lei pentru plăţi în cadrul POSDRU, însă în realitate la începutul lunii octombrie s-au virat doar 209 milioane de lei.

Aceştia i-au semnalat ministrului Finanţelor problemele grave din administrarea POSDRU, care conduc la faliment beneficiarilor, printre acestea fiind nerespectarea termenului contractual de 45 de zile de plată a cererilor de rambursare şi lipsa de alocări din bugetul naţional a sumelor necesare unui flux constant de plăţi către implementatorii de proiecte, lipsa de transparenţă în alocarea fondurilor şi decizii de management arbitrare, dar şi faptul că miile de implementatori şi zecilor de mii de beneficiari ai proiectelor POSDRU îşi pierd orice încredere că Guvernul actual îşi doreşte ca acest program de finanţare să ajute societatea românească.

În memoriu se solicită în regim de urgenţă alocarea de fonduri pentru plata cererilor de rambursare întârziate peste limita termenului contractual de 45 de zile, alocarea de fonduri din bugetul naţional pentru viitoarele cereri de rambursare şi asumarea unor măsuri financiare clare pentru cheltuielile din proiectele europene până la momentul efectuării plăţilor de către CE şi reluarea de urgenţă a plăţilor către beneficiarii monitorizaţi de Organismul Intermediar de la MECTS şi reformarea acestui organism intermediar.

Protestatarii mai cer ministrului Finanţelor derogare de la plata penalităţilor aferente neplăţii taxelor şi impozitelor a implementatorilor POSDRU, cărora statul le datorează plata cererilor de rambursare, transparenţă decizională şi procedurală şi asumarea responsabilităţii pentru problemele existente la nivelul autorităţilor care înregistrează disfuncţionalităţi în administrarea fondurilor europene.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că, prin acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea neregulilor constatate în perioada 2009-2011, în luna decembrie pot fi reluate rambursările pentru POSDRU, precum şi pentru programele de Dezvoltare Regională şi Mediu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar fi extrem de productiv dacă nu ar mai fi declaraţii că se reia finanţarea pe programele europene, el spunând că „nu se reia nicio finanţare” şi că ar fi bine dacă, azi-mâine, ar pleca de la Guvern răspunsuri cu argumente convingătoare la CE.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi-a exprimat încrederea că Programul Operaţional privind Dezvoltarea Resurselor Umane va fi deblocat în luna decembrie, în urma auditului din aceste zile al Comisiei Europene, dar a arătat că nu există încă o confirmare oficială de la Bruxelles

„Atât timp cât auditul este în desfăşurare, e normal că nu ai asemenea informaţii, dar, din evaluările pe care le avem noi, credem că lucrurile vor fi pozitive, pentru că într-adevăr s-au produs schimbări semnificative. Procedurile au fost nu numai îmbunătăţite, uneori, pe anumite zone, chiar au fost schimbate”, a spus Orban.

În 14 noiembrie, Ministrul Afacerilor Europene a prezentat Guvernului propunerile de corecţii avansate de Comisia Europeană ca o condiţie pentru reluarea plăţilor în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune.

În cazul POSDRU, Comisia a propus aplicarea unei corecţii financiare de 25% pentru cererile de rambursare plătite beneficiarilor, dar neincluse în declaraţii, şi aplicarea unor corecţii financiare de 5% pentru cererile de rambursare procesate pe noile proceduri şi evaluate pe vechile proceduri.

Spynews
Colegii lui Flavius, fotbalistul de 19 ani găsit mort în râul Olt, un ultim omagiu, la liceu. Tatăl lui s-a întors din Germania pentru balul de absolvire, dar se pregătește de înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daliana Răducan și-a ales rochia pentru altar! Răzvan Simion a rămas mut de uimire
Fanatik.ro
Minerva știe ce zodii vor avea noroc în perioada 3 – 9 iunie 2024. Acești nativi vor da lovitura
Capital.ro
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Playtech.ro
ȘOCANT! De ce au stat îmbrățișati cei trei tineri în mijlocul viiturii din Italia! Detalii uimitoare ies la iveală
DailyBusiness
BNR face anunțul momentului pentru românii cu credite în lei!
Adevarul
TIR căzut în Dunăre de pe podul din zona Bahna. Șoferul a fost scos mort din apă de scafandri VIDEO
Spynews
Star Matinal. Caius Covrig, declarații exclusive despre iubită. Milionarul este un bărbat împlinit: „Nu cere nimic și merită totul” / VIDEO
Spynews
Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au dăruit scrisori înainte de nuntă. Ziua cea mare a fost cu totul și cu totul specială pentru ei: „Povestea noastră...” / VIDEO
Evz.ro
Lady Gaga, însărcinată? Ce s-a văzut la nunta surorii ei
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
wowbiz.ro
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Playsport.ro
Apariție ȘOC pentru Pescobar și Adrian Mutu! Unde au fost surprinși
kanald.ro
Cum a reacționat o străină când a văzut pentru prima dată urzici: „O să mă mănânce?”. Videoclipul este viral pe TikTok
Capital.ro
Românii trebuie să primească BANII ÎNAPOI. Guvernul a decis. Până la 31 decembrie
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. Ea e prezentatoarea TV de Champions League! Eva e considerată cea mai frumoasă moderatoare a unui talk-show de fotbal din lume
stirilekanald.ro
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
substantial.ro
Mihai Leu internat de urgență la Institutul Fundeni din cauza unei afecțiuni oncologice
MediaFlux
Legea Pensiilor se modifică din nou. Angajații care vor beneficia de reducerea stagiului de cotizare
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'