Zeci de familii din Hârşova îşi vor petrece Sărbătorile în beznă

Deşi primarul Hârşovei, Tudorel Nădrag, a anunţat pe toată lumea, inclusiv ENEL-ul, despre problema cu care se confruntă cei care stau în locuinţele sociale care nu au fost racordate nici până astăzi la energie electrică, edilul nu a primit nici un răspuns. Mai mult, oamenii şi-au pierdut speranţa că ar putea petrece sărbătorile de iarnă într-un mod normal, şi nu la lumina lămpilor şi a lumânărilor, aşa cum se întâmplă în acest moment.
Romania TV
12 dec. 2012, 09:16
Zeci de familii din Hârşova îşi vor petrece Sărbătorile în beznă

„Din păcate, aceste familii sărmane nu vor avea lumină, deşi am făcut un apel creştinesc, dar m-am lovit de aceeaşi birocraţie la ENEL, deşi documentaţia este depusă din data de 23 ianuarie a.c., mai are puţin şi face anul. Asta este birocraţia ENEL cu care se confruntă prostul de român care şi-a dat lumina ţării pe mâna altora. Vrem măcar să fie primite dosarele oamenilor pentru racordare, pentru că, după 1 ianuarie 2013, se desfiinţează punctul de lucru ENEL de la Hârşova şi vor trebui să meargă la Năvodari sau la Constanţa. Am încercat să port orice fel de discuţii, şi oficiale şi neoficiale, am făcut presiuni, intervenţii, dar fără nici un rezultat. Le-am dat lumina ţării pe mână şi ei îşi bat joc de noi. Problema este că sunt atât de nesimţiţi încât trimit oamenii la primărie, spunând că această problemă ţine de primărie”, a declarat, pentru „Replica„, primarul Nădrag.

Totuşi, există o soluţie pentru ca locuinţele sociale să fie racordate la energie electrică, însă este nevoie ca ENEL să evalueze în cel mai scurt timp dosarele pentru racordare care vor fi depuse în zilele următoare.

Citeşte articolul complet pe ReplicaOnline.ro.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Vedeta care a atras toate privirile în Campionatul Mondial 2026. Și-a etalat picioarele lungi într-o ținută provocatoare
Capital.ro
Primăria București anunță schimbări importante pentru transportul public. Mai multe trasee vor fi modificate: Lucrările durează un an
Playtech.ro
Semnele colorate de pe copacii din orașe au un înțeles precis. Ce transmit, de fapt, autorităților
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Cele 5 zodii care renasc în a doua parte a anului 2026. Cine sunt norocoșii horoscopului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?