ZECI de PERCHEZIŢII pentru destructurarea unui grup specializat în infracţiuni în domeniul jocurilor de noroc

Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat un grup infracțional organizat specializat în infracțiuni informatice și economice în domeniul jocurilor de noroc. În urma a 96 de percheziții efectuate la locuințele membrilor grupării, au fost ridicați echivalentul a peste 3.500.000 de lei și aproape 26 de kg. de aur.
Iulian Tudor
30 oct. 2015, 09:23
ZECI de PERCHEZIŢII pentru destructurarea unui grup specializat în infracţiuni în domeniul jocurilor de noroc

„La data de 29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R. și DIPI, au prins în flagrant delict doi membri ai unui grup infracțional organizat, în momentul modificării softului unor aparate de tip slot – machine. Concomitent, polițiștii au efectuat 96 de percheziții la locuințele membrilor grupării și la societăți comerciale de pe raza județelor Sălaj și Maramureș, precum și 10 percheziții asupra unor autoturisme. De asemenea, au fost puse în executare 35 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012, mai multe persoane, în calitate de administratori, asociați și angajați ai unor societăți comerciale având ca obiect de activitate „activități de jocuri de noroc și pariuri” sau al unor localuri în care se află mai multe aparate de jocuri de noroc de tip slot machine, ar fi constituit și aderat la un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii unor infracțiuni informatice și economice.

Astfel, o parte a membrilor grupării ar fi accesat fără drept, cu ajutorul administratorilor localurilor, sistemele informatice ale aparatelor de jocuri de noroc de tip slot – machine, prin folosirea de chei speciale care permit modificarea paginii principale în funcție de care aparatul de jocuri electronice calculează algoritmul care setează procentul de câștig raportat la sumele de bani introduse în aparat și înregistrate de contorul mecanic.

Astfel, aparatele de jocuri de noroc nu mai eliberau sumele de bani clienților, conform algoritmului softului original, ci membrilor grupului infracțional, banii fiind scoși din evidența contabilă prin modificarea paginii electronice și a contorului mecanic care evidențiază sumele de bani intrate și ieșite din aparat.

„Liderii grupării, trei bărbați, administratori și asociați ai unor societățile comerciale, ar fi obținut sume importante de bani din exploatarea vulnerabilităților sistemelor de înregistrare a sistemelor de joc și neînregistrarea parțială a veniturilor în documentelor financiar contabile, profiturile ilicite obținute fiind utilizate pentru achiziționarea unor bunuri mobile și imobile. Alți cinci membrii ai grupului ar fi avut rolul de a modifica softul aparatelor de jocuri de noroc prin folosirea unor dispozitive (chei) ce conțin un cip, necesare pentru accesarea neautorizată a aparatelor de jocuri de noroc și ștergerea paginii principale din aparatul de jocuri de noroc în funcție de care sistemul informatic din acesta calculează procentul cu sumele de bani care trebuie câștigate de către jucători”, se mai arată în comunicat.

Aceste operațiuni s-ar fi realizat de regulă la sfârșitul fiecărei luni, ocazie cu care se stabileau datele ce urmează a fi înregistrate în evidența contabilă în concordanță cu strategiile evazioniste urmărite, precum și cu necesitățile de ascundere și mascare a operațiunilor de falsificare prin reflectarea parțială a câștigurilor bănești încasate.

Aceste date erau introduse în contabilitatea primară de alte patru persoane, iar apoi datele fictive erau comunicate de lideri, după sustragerea sumelor de bani din aparatele de joc de tip slot-machine.

De asemenea, un asociat al firmei ce asigură depanarea și întreținerea aparatelor de joc avea rolul de a reprograma memoriile acestor aparate pentru micșorarea marjei de câștig conform solicitărilor, punând, totodată, la dispoziție dispozitivele (cheile) cu ajutorul cărora se modificau valorile de pe paginile aparatelor de tip slot-machine.

„În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 25,830 de kg. de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare și laptopuri, 40 memory-stick-uri și un seif în care se se găsesc încă câteva sute de mii de euro. La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, au fost conduse 32 de persoane bănuite, iar în urma probatoriului administrat 7 dintre acestea au fost reținute pentru 24 ore, urmând să fie prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, au mai fost audiate un număr de 110 persoane care au calitatea de martori”, se arată în comunicat.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 5.000.000 de euro.

La aceste activități au participat și polițiști de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Hunedoara, Oradea, Satu Mare, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiști de frontieră, specialiști ai Direcției Generale Anticorupție și jandarmi.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces, fără drept, la un sistem informatic; modificarea, ștergerea sau deteriorarea unor date informatice ori restricționarea accesului la aceste date; deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice; introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date, ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul; schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei și ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Citeşte şi Percheziţii DNA la două instituţii publice din Oradea, într-un dosar de fapte de corupţie

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Tânără găsită moartă pe un câmp din Bihor. Fata ar fi fost ucisă de un bărbat eliberat din pușcărie pentru bună purtare. Acesta fusese închis 14 ani
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Cum poţi pierde moştenirea la notar doar din cauza unor cuvinte. Ce nu ai voie să spui la succesiune
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Prețurile pentru alimente ar putea exploda din cauza războiului din Iran. Avertisment sumbru pentru agricultori
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi