Zeci de unităţi de învăţământ intră în scenariul ROŞU, după noul record de infectări cu COVID. DOCUMENT

Nu mai puţin de 17 unităţi de învăţământ din Bucureşti vor trece, începând de vineri, 9 octombrie, din scenariul galben în scenariul roşu. De asemenea, alte 12 grădiniţe, şcoli şi colegii vor trece din scenariul roşu în galben.
Romania TV
09 oct. 2020, 10:31
Zeci de unităţi de învăţământ intră în scenariul ROŞU, după noul record de infectări cu COVID. DOCUMENT

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează constant dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 9 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:

– 12.368 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 4.894 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 394 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Menționăm că dintre cele 394 de școli, 194 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 200 de unități de învățământ apar ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care acestea funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 9 octombrie, ora 12:00.

„Este vorba despre 17 şcoli care au trecut din scenariul galben în scenariul roşu pentru 14 zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB), Roxana Cercel, conform Ştiripesurse.

Unităţile de învăţământ care trec din scenariul galben în roşu, în Bucureşti

  1. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”
  2. Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”
  3. Colegiul Naţional „Spiru Haret”
  4. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”
  5. Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”
  6. Şcoala Gimnazială „Cezar Bolliac”
  7. Liceul Teoretic „Dante Alighieri”
  8. Şcoala Gimnazială nr. 195
  9. Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”
  10. Şcoala Gimnazială nr. 79
  11. Şcoala Gimnazială nr. 97
  12. Şcoala Gimnazială nr. 194
  13. Şcoala Gimnazială INTERNATIONAL PREMIUM SCHOOL OF BUCHAREST
  14. Şcoala Gimnazială Principesa Margareta
  15. Şcoala Gimnazială nr. 150
  16. Şcoala Gimnazială Regina Maria
  17. Şcoala Gimnazială nr. 117

Unităţile de învăţământ care trec din scenariul roşu în cel galben, în Bucureşti

  1. Şcoala primară „Teddybar”
  2. Colegiul Naţional Şcoala Centrală
  3. Şcoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Vedere
  4. Şcoala Gimnazială „Leonardo da Vinci”
  5. Şcoala Gimnazială „Nicolae Labiş”
  6. Şcoala Gimnazială Specială nr. 3
  7. Şcoala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu”
  8. Şcoala Gimnazială nr. 280
  9. Grădiniţa nr. 178
  10. Grădiniţa nr. 245
  11. Şcoala Gimnazială nr. 143
  12. Colegiul Economic Viilor

Ministerul Educaţiei: 378 de şcoli au intrat în scenariul roşu. Cursuri online se fac şi la liceul unde predă Monica Anisie

Întrebată dacă este posibil ca toate unităţile de învăţământ din Capitală să treacă în scenariul roşu în viitorul apropiat, Roxana Cercel a răspuns: „Nu ştiu să vă spun, (…) în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de ceea ce hotărăşte Direcţia de Sănătate Publică şi experţii”.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit vineri în şedinţă, la sediul Prefecturii Capitalei.

BILANŢ CORONAVIRUS 9 OCTOMBRIE. RECORD ABSOLUT DE INFECTĂRI ÎN ROMÂNIA. 3186 de noi cazuri şi 613 pacienţi la ATI

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi români în timp ce se întorceau din vacanța în Turcia. Situație neașteptată la graniță: “Caut un avocat”
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini pe motorină. Se achită obligatoriu. Majorare de azi, 19 iunie
Playtech.ro
Români lăsați fără aur la vamă în Bulgaria: „Vameșii au zis că e o lege nouă, ai voie doar cu 5 grame”
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Ingredientul de 2 lei care îți salvează frigiderul. Gospodinele scapă de un coșmar
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
S-a confirmat primul caz de variolă ovină în România! Peste 700 de animale au fost ucise
Cancan.ro
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Playsport.ro
Mașinile mici dispar, prețurile explodează. Șeful DACIA spune ce nu vor alții să recunoască
Capital.ro
Elena Udrea a renunțat. Cutremur din închisoare. Deznodământul care șochează România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România
MediaFlux
Ion Iliescu este în stare critică! Fostul președinte nu mai este conștient și ar fi ținut pe aparate. UPDATE: Anunț oficial de la spital
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană