Zegrean: Iulia Motoc rămâne la CCR până pe 16 decembrie

Președintele Curții Constituționale, judecătorul Augustin Zegrean, a declarat pentru pesurse.ro că judecătorul Iulia Motoc își va prelua mandatul la CEDO doar după 16 decembrie și că până atunci aceasta își va exercita normal mandatul de judecător al CCR.
Romania TV
01 oct. 2013, 19:59
Zegrean: Iulia Motoc rămâne la CCR până pe 16 decembrie

„Mandatul ei începe după 16 decembrie. Pe 16 decembrie expiră mandatul domnul Bârsan și după aceea va merge ea acolo. Ea stă până atunci la Curte”, a declarat Augustin Zegrean.

Procedura de desemnare a înlocuitorului Iuliei Motoc va fi demarată doar după demisia acesteia din postul de judecător al Curţii Constituţionale. „Eu nu pot să declar postul vacant până nu își dă ea demisia. Ca să numească pe cineva trebuie să fie postul vacant. După lege eu trebuie să declar postul vacant la 3 zile de la vacantare”, a precizat preşedintele CCR.

Zegrean a salutat alegerea lui Motoc ca judecător la CEDO drept „un lucru bun” pentru CCR. „Avem în CV un judecător la Curtea de la Strasbourg. Cred că a avut importanță și asta în alegerea ei acolo că acolo nu se primesc decât judecători are au lucrat la instanțele supreme în țările lor”, a conchis Zegrean.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a ales-o, marţi, pe Iulia Motoc pentru funcţia de judecător la CEDO, dintre cele trei propuneri înainte de România. Motoc a fost aleasă cu 132 de voturi „pentru”, din 151 exprimate. Florin Streteanu a obţinut 7 voturi, iar Tudor Panţîru – 10 voturi, în timp ce două au fost anulate.

Plecarea Iuliei Motoc la CEDO eliberează un loc de judecător la Curtea Constituțională, loc pe care va fi desemnat un nou judecător de către actuala majoritate parlamentară, USL. Acest lucru va duce la limitarea influentei lui Traian Basescu şi la un mai mare echilibru (vor fi 4 judecatori numiti din zona Basescu, 4 judecatori numiti din zona USL, si 1 judecator numit din zona UDMR).

Iulia Antoanella Motoc este judecător la Curtea Constituţională din 2010, ea fiind desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din Bucureşti, iar, pentru puţin timp, a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Este doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie), doctor în drept internaţional public (Universitatea „Paul Cezanne” Aix-Marseille), fiind profesor la Universitatea din Bucureşti, din 2002.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT