Zelenski cere „un nou Nurnberg împotriva ruscismului” după ce bombele lui Putin au lovit o biserică

Preşedintele Ucrainei a spus că o biserică a fost distrusă de un aparat de zbor rusesc în regiunea Herson, în satul Kizomîs, din raionul Bilozerka.
Filip Stan
26 apr. 2023, 06:00
Zelenski cere

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că interesul comun este de a opri Rusia, atât prin puterea armelor, dar şi prin noi sancţiuni şi prin eforturile pentru a asigura îndeplinirea justiţiei. ”Fiecare manifestare a terorii ruseşti, fiecare zi de agresiune reprezintă un argument în plus că toate acestea trebuie să se sfârşească la Tribunal – într-un nou Nurnberg împotriva ruscismului, împotriva celor care distrug vieţi şi oameni, care folosesc rachete împotriva muzeelor şi bombe ghidate împotriva bisericilor. Rusia trebuie să piardă. Lumea nu poate avea niciun alt obiectiv”, susţine el.

”Pe parcursul zilei de astăzi, a fost îndepărtat molozul după atacul rusesc cu rachete S-300 din oraşul Kupiansk, regiunea Harkov. Un atac asupra unui cartier de civili obişnuit. Teroriştii au ţintit muzeul local de istorie şi casele din apropiere. Rusia a ucis două femei cu această lovitură. Condoleanţele mele familiilor şi prietenilor victimelor… Zece oameni au fost răniţi, li se oferă asistenţa necesară. În total, peste 60 de muzee şi galerii din diferite regiuni ale ţării noastre au fost distruse sau avariate de ocupant”, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis marţi seară.

El a adăugat că o biserică a fost distrusă de un aparat de zbor rusesc în regiunea Herson, în satul Kizomîs, din raionul Bilozerka.

”O biserică ortodoxă… de o bombă ghidată. Asta înseamnă că militarii ruşi ştiau ce distrug. Această biserică a devenit una dintre cele câteva sute de biserici şi case de rugăciune distruse de atacurile ruseşti”, a arătat preşedintele ucrainean.

Zelenski, după bombardarea unui muzeu: „Ţara teroristă face totul pentru a ne distruge complet”

Zelenski a spus că, în Crimeea, ocupanţii au intrat în locuinţa lui Abdureshyt Dzhepparov, unul dintre reprezentanţii mişcării naţionale a tătarilor crimeeni, un activist pentru drepturile omului şi cetăţean al Ucrainei.

”Nu se ştie unde este acum şi în ce stare e. Acesta este un alt exemplu al represiunii ruseşti faţă de popoarele indigene din Crimeea, faţă de tot poporul nostru. Au fost mii şi mii de astfel de exemple de la începutul agresiunii, atât în Crimeea, cât şi în alte regiuni ocupate de Rusia”, a completat el.

Zelenski a subliniat: ”Nimeni nu se poate simţi în siguranţă nicăieri dacă agresorul nu este înfrânt. Asta dovedeşte fiecare zi în Ucraina – tot ce trupele ruseşti şi serviciile speciale ale ocupantului fac pe pământul nostru, împotriva poporului nostru. Şi asta este ceea ce visează să aducă pe pământul altor naţiuni. Toată lumea ştie asta”.

”Lumea ştie şi că Rusia poate fi oprită. Acesta este un interes comun. Oprită de puterea războinicilor noştri de pe linia frontului. De armele noastre, atât ucrainene, cât şi cele pe care le primim de la partenerii noştri. De puterea legii, adică sancţiuni care trebuie înăsprite constant, şi de munca noastră comună pentru justiţie. Fiecare manifestare a terorii ruseşti, fiecare zi de agresiune reprezintă un argument în plus că toate acestea trebuie să se sfârşească la Tribunal – într-un nou Nurnberg împotriva ruscismului (alăturare a cuvintelor Rusia şi fascism – n.r.), împotriva celor care distrug vieţi şi oameni, care folosesc rachete împotriva muzeelor şi bombe ghidate împotriva bisericilor. Rusia trebuie să piardă. Lumea nu poate avea niciun alt obiectiv. Pentru că orice altceva ar fi o înfrângere a vieţii, o înfrângere a legii, o înfrângere a lumii înseşi”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Dmitri Medvedev, propunere halucinantă pentru încheierea războiului: împărţirea Ucrainei între Rusia, România, Polonia şi Ungaria
El a menţionat că grupul de experţi conduşi de Andrii Yermak şi Michael McFaul a prezentat un document care vizează întărirea sancţiunilor împotriva Rusiei.

”Documentul cu sancţiuni va ajunge pe masa tuturor liderilor-cheie ai lumii – lideri politici, publici şi de afaceri. Sancţiuni împotriva sectorului petrolului şi gazului rusesc, împotriva industriei nucleare, împotriva oricui ajută Rusia să evite restricţiile deja impuse”, a explicat Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a arătat că a avut o şedinţă cu Statul Major, fiind discutată situaţia de pe front, dar şi o şedinţă despre redresarea economică a ţării.

”Este clar deja că victoria noastră va avea ca rezultat capacitatea Ucrainei de a fi un real furnizor de securitate pentru toţi partenerii noştri, pentru toţi din lume care preţuiesc o ordine internaţională bazată pe reguli. Noile standarde de securitate pe care le vom implementa în viaţa noastră: în infrastructura noastră, în energie, logistică şi comunicaţii, în sfera socială şi a educaţiei, în producţie – toate acestea pot fi amplificate în alte părţi ale lumii. La fel şi în ceea ce priveşte sistemele de apărare ucrainene, armele noastre şi experienţa oamenilor noştri câştigată în confruntarea cu teroarea rusească. Toate acestea vor lucra pentru o pace globală, pentru a ne asigura că nimeni din lume nu va mai repeta vreodată crimele Rusiei”, a mai spus Zelenski.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT