„Zero Dark Thirty” a urcat pe primul loc în box office-ul nord-american VIDEO

Filmul "Zero Dark Thirty", care prezintă misiunea de urmărire şi capturare a teroristului Osama ben Laden de către forţele speciale americane, a urcat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor estimate, duminică, de compania Exhibitor Relations.
Romania TV
14 ian. 2013, 10:07

Acest lungmetraj, aflat şi în cursa pentru premiile Oscar, a obţinut încasări de 24 de milioane de dolari, în al patrulea weekend de proiecţii. În primele trei săptămâni de la lansare, filmul a rulat doar în câteva săli din Statele Unite.

Regizat de Kathryn Bigelow, acest lungmetraj face subiectul unor polemici aprinse în Statele Unite, întrucât prezintă scene de tortură care ar fi contribuit la localizarea fostului lider al reţelei Al-Qaida.

Comedia „A Haunted House„, în care un cuplu tânăr trebuie să înfrunte un demon în noua lor casă, a debutat pe locul al doilea cu încasări de 18,8 milioane de dolari.

Un alt film lansat weekendul trecut, thrillerul „Elita gangsterilor/ Gangster Squad„, cu Ryan Gosling, Sean Penn şi Emma Stone, a debutat pe locul al treilea, cu încasări de 16,7 milioane de dolari, înregistrate de vineri până duminică.

Noul film regizat de Quentin Tarantino, intitulat „Django dezlănţuit/ Django Unchained„, aflat şi el în cursa pentru Oscaruri, a coborât două locuri şi a ajuns pe poziţia a patra cu încasări de 11 de milioane de dolari. În această peliculă, Leonardo DiCaprio joacă rolul unui puternic latifundiar american, iar Jamie Foxx pe acela al unui sclav în căutarea libertăţii, înainte de izbucnirea Războiului de Succesiune.

Musicalul „Les Misérables” a coborât şi el un loc, ajungând pe poziţia a cincea, cu încasări de 16,1 milioane de dolari.

Filmul „Hobbitul: O călătorie neaşteptată„, primul opus din noua trilogie regizată de Peter Jackson, a coborât pe locul al şaselea, cu încasări de 9 milioane de dolari.

Lincoln„, austerul film biografic despre celebrul preşedinte american, regizat de Steven Spielberg şi cu Daniel Day-Lewis în rolul principal, considerat marele favorit la gala premiilor Oscar, unde a fost nominalizat la 12 categorii, a urcat o poziţie şi a ajuns pe locul al şaptelea, cu încasări de 6,3 milioane de dolari.

Comedia de familie „Parental Guidance„, cu Bette Midler şi Billy Crystal în distribuţie, a coborât pe locul al optulea, cu încasări de 6,1 milioane de dolari.

Filmul horror „Texas Chainsaw 3D„, cel mai recent opus din această franciză horror, realizat în 3D, a pierdut poziţia de lider şi a coborât pe locul al nouălea cu încasări de 5,1 milioane de dolari.

Comedia cu accente dramatice „Silver Linings Playbook„, nominalizată la rândul ei la premiile Oscar, graţie jocului remarcabil al actorilor din distribuţie – Bradley Cooper, Jennifer Lawrence şi Robert De Niro, a urcat două poziţii faţă de săptămâna trecută şi încheie topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, după ce a vândut bilete de 5 milioane de dolari de vineri până duminică.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?