Zgonea a prezentat Statutul parlamentarilor însărcinatului cu afaceri al SUA la Bucureşti

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, vineri, o întrevedere cu Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, Zgonea prezentându-i acestuia în cadrul întâlnirii şi modificările aduse Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Romania TV
18 ian. 2013, 17:51
Zgonea a prezentat Statutul parlamentarilor însărcinatului cu afaceri al SUA la Bucureşti

„Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA angajamentul ferm al autorităţilor române de a continua procesele de reformă şi a subliniat priorităţile noului Parlament al României. În acest context, Valeriu Zgonea a prezentat modificările aduse Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care se vor reglementa proceduri clare referitoare la constatarea incompatibilităţii, a conflictului de interese şi descurajarea traseismului politic”, se arată într-un comunicat transmis de Cameră.

Potrivit sursei citate, discuţiile au mai vizat priorităţile legislative pentru întărirea mediului economic, precum şi importanţa stimulării în continuare a investiţiilor americane în România.

În cadrul întrevederii, s-a discutat şi despre proiectul legislativ aflat pe agenda Congresului SUA, care vizează modificarea criteriilor de acces în programul Visa Waiver, ce va contribui la atingerea obiectivului eliminării regimului de vize pe relaţia cu SUA, se mai arată în comunicat.

„Cei doi oficiali au convenit asupra necesităţii întăririi Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi implementării principiilor convenite în cadrul Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, ce a fost adoptată la 13 septembrie 2011, la Washington”, precizează sursa citată.

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un punct de vedere sau să îl amendeze. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, susţine că nu ştia nimic despre decizia de a cere acordul pentru modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor şi că nici nu i se pare normală. Între timp, parlamentarii au renunţat la măsurile suplimentare de protecţie pentru aleşii penali.

Pe marginea modificărilor privind imunitatea şi conflictul de interese vor avea loc discuţii între consilieri de la Parchet şi reprezentanţi ai parlamentarilor.

Conducerea Camerei aşteaptă de la instituţiile respective puncte de vedere, astfel încât până luni să fie definitivat proiectul de modificare care va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Modificările aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor sunt aduse ca urmare a criticilor formulate de UE privind inexistenţa reglementărilor explicite referitoare la ridicarea imunităţii şi a celorlalte chestiuni sensibile de natură juridică care i-ar putea privi pe parlamentari, mai scrie Mediafax.

Întrebat despre informaţia potrivit căreia parlamentarii ar fi cerut acordul preşedintelui Băsescu pentru prevederile privind imunitatea, Crin Antonescu a precizat că nimeni din conducerea Senatului nu a iniţiat un asemenea demers.

„În legătură cu ANI poate exista o logică. Ce-ar avea de spus şi în ce calitate preşedintele României şi Parchetul nu pot să înţeleg. Eu nu am avut o asemenea intenţie, nimeni din Biroul Permanent al Senatului nu a propus aşa ceva. Îmi pare chiar nepotrivit. Poţi cere părerea oricui, dar instituţional, nici preşedintele şi nici Parchetul nu au vreo competenţă sau vreo calitate în acest subiect”, a declarat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România