Zgonea: Luni convocăm BP reunite la Parlament pentru Comisia specială pentru Roşia Montană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că va convoca împreună cu Crin Antonescu, luni, Birourile Permanente Reunite pentru a discuta despre constituirea Comisiei speciale pentru proiectul Roşia Montană.
Romania TV
06 sept. 2013, 12:01
Zgonea: Luni convocăm BP reunite la Parlament pentru Comisia specială pentru Roşia Montană

„Am vorbit cu preşedintele Crin Antonescu, am să convoc un Biroul Permanent Reunit săptămâna viitoare, luni, în care să discut despre constituirea unei comisii speciale formată din senatori şi deputaţi care să analizeze cu celeritate şi să prezinte grupurilor parlamentare care este opinia şi cum trebuie promovat acest proiect de lege (referitor la Roşia Montană n.r.)”, a precizat Valeriu Zgonea.

El a spus că nu trebuie ca Parlamentul să intre într-un „joc politic” pe care l-a văzut în guvernările Boc, în care un proiect stătea la prima Cameră 60 de zile după care era adoptat tacit şi venea la cea de-a doua Cameră a Parlamentului astfel încât unul dintre foruri se deroba de responsabilitate.

„Responsabilitatea aparţine Parlamentului României aşa cum a spus Guvernul, e un proiect de lege, ne uităm la el, dacă el va avea elemente constituţionale sau neconstituţionale, dacă dezbaterea va fi una lungă sau scurtă, va depinde de capacitatea noastră de a gestiona această problemă”, a mai spus Zgonea.

El a arătat că proiectul Roşia Montană este de interes naţional şi că nu poate fi dezbătut decât într-o comisie specială, la fel cum a fost cazul modificării Constituţiei sau a legi electorale.

„Comisia specială va veni cu un raport pe care-l va trimite Senatului, îl va dezbate în Plen, iar acel raport se mută apoi la Camera Deputaţilor, orice amendament se discută în Comisia specială”, a spus Zgonea.

„Toate grupurile politice trebuie să discute necesitatea acesetui proiect fără să fie partizani”, a adăugat Zgonea, arătând că la această comisie specială vor fi audiaţi toţi factorii interesaţi, miniştri, vor fi formulate întrebări către Guvern, vor fi verificate procedurile.

Proteste faţă de acest proiect au avut loc, în ultimele zile, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, după ce, în 27 august, Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El e singurul fan al lui Joao Paulo la CM 2026! Cu ce echipe țin ceilalți jucători de la FCSB. Video
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Orașul din România în care cei mai mulți români și-ar dori să locuiască. A depășit Clujul și Bucureștiul
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?